Nu asa a fost ultimul meu an. Asta va doresc voua pentru 2008. Va spun acum pentru ca la 12 o sa fiu prea ocupat cu alte trebi decat sa comentez posturi din bloguri pentru a va ura 
. Sa traiti, sa zambiti si tot ce-i mai frumos al vostru sa fie. Multumesc ca va pierdeti vremea p-aici, cu mine.
Sa traim inca 1000 de ani!
Am intrat pe blogul Gsp-iştilor să văd cu ce mă mai minunez. Şi de data asta chiar m-am minunat. Pac, o poză cu Tolontan cu barbă desenată, poc un Ioaniţoaia fircălit – exact cum făceam eu la cinci ani cu pozele lu’ maică-mea când le prindeam prin casă – şi tot aşa. Zic, frate, i-a hacker-it careva p-ăştia. Nici voooorbă. Erau doar nişte reclame la pensii private. Mi-am dat seama când am click-uit pe pozele fircălite şi mi s-a deschis site-ul unei bănci care mă-ntreba cum o s-arat eu la 70 de ani. Pppptttiu, la ce vă pretaţi pentru căruţele alea de bani, ierte-vă Dumnezeu! Mă-ntreb cum ar fi desenat-o pe Maria Andrieş dac-ar fi fost s-o mâzgălească şi pe ea. Oare era arătoasă cu batic ş-un dinte lipsă?
Daţi click, că e mai clar pe urmă!
Nu, să nu credeţi că eu nu sărbătoresc Crăciunul, nu. Atâta doar că n-am scris nici o urare, n-am amintit de nici o sărbătoare şi n-am pus nici o poză cu zăpadă, brazi sau Moşi Crăciuni. Mai nou chiar îmi dau seama că puţine mă mai mişcă. Nici Crăciunul, ca şi multe altele, nu mai e ce a fost.Un prieten spunea că în câteva zeci de ani Crăciunul va dispărea. N-am cum s-am acelaşi crez, dar spiritul sărbătorilor moare picătură cu picătură, asta pot spune. E 2007 şi-n seara de Crăciun aştepţi cu mâna pe clanţă să deschizi uşa colindătorilor şi n-ai cui. Sau îi dai colindătorului de 10 ani o prăjitură şi 50.000 de lei şi-ţi aruncă prăjitura.Ce ne mai ţine Crăciunul viu e boala cumpărăturilor. Ne place să cumpărăm oriceuri, doar pentru că aşa se face.Despre ani noi ce să vă povestesc? Nici la capitolul ăsta n-am prea multe de zis. Planuri mi-am făcut în fiecare zi, nu pot spune că acuma îmi voi face unele speciale. Schimbări am simţit de la săptămână la săptămână, de ce ar fi mai utile acuma? Ideea-i că după ce voi face-un duş şi mă voi îmbrăca, voi pleca în Bihor, să fiu acolo când se face 2008. Ca să nu fiu în Cluj, singur.Pentru 2008, nimic special. Poate clipul şi piesa de mai jos…
Nu o dată ai simţit că trebuie să taci, deşi-ţi venea să urli. Nu o dată ţi-ai ascuns sentimentele pentru că te afundai mai tare dacă ţi le ofereai pe tavă. Nu o dată te-ai certat pe tine pentru toate astea. Nu o dată ţi-ai călcat pe tot ce-ţi mai rămăsese de păstrat. Nu o dată ai dat ultimul lucru de care erai mândru. Nu o dată…
Teo Georgescu m-a plesnit cu o minunată leapşă despre cărţile copilăriei. E adevărat, cam demultişor, prin 20 decembrie, dar cum în ultima vreme am fost cel mai inactiv din lume, îmi permit să îi dau curs acum, cu întârziere. Adevărul e că poate o să o dezamăgesc pe domniţă fiindcă tocmai îmi dau seama că memoria mea nu prea merită laude. Îmi vine greu să răscolesc printre ani şi să îmi amintesc ce pagini răsfoiam pe vremuri, deşi copilăria mea n-a trecut de multă vreme. Aşadar, cu mari eforturi, pot aminti “Muc cel Mic”, al lui Wilhelm Hauff. Îmi aduc aminte şi de Mary Poppins, scrisă de P. L. Travers. Coperta primei cărţi din serie o ştiu ş-acum. Mi-a plăcut prea mult la vremea aia. M-am mai delectat la viaţa mea cu Ion Creangă şi pe urmă am dat de “Romanul adolescentului miop”, opera lui Eliade. Am gustat şi primele două-trei cărţi din seria “Harry Potter”, de J. K. Rowling, dar asta mai târzior. Mi-au plăcut mai mult decât filmele. Dar m-am oprit. Mi-aş relua lectura şi-n ziua de azi, doar nu degeaba am rămas UnCopilutz. Nici “Ne-om întâlni în cer”, a lui Pavel Coruţ nu mi-a displăcut, dacă tot e să o spun p-aia dreaptă.Poate le-am cam amestecat, dar, oricum, ţin să-i mulţumesc Teodorei pentru leapşă. Odată cu înşiruirea titlurilor cărţilor copilăriei am reuşit să-mi mai aduc aminte de câteva chestiuţe ce nu meritau uitate.În speranţa că voi primi şi feedback din partea distinşilor, merg mai departe şi îi rog pe cei de mai jos să primească de la mine minunata leapşă, în ordinea numerelor de pe tricou: Zuzeta, Ioana, Lulu, Piq, Teo, Sunkissed, Andrei, Innocente şi Mădălina.
Teo Georgescu m-a plesnit cu o minunată leapşă despre cărţile copilăriei. E adevărat, cam demultişor, prin 20 decembrie, dar cum în ultima vreme am fost cel mai inactiv din lume, îmi permit să îi dau curs acum, cu întârziere. Adevărul e că poate o să o dezamăgesc pe domniţă fiindcă tocmai îmi dau seama că memoria mea nu prea merită laude. Îmi vine greu să răscolesc printre ani şi să îmi amintesc ce pagini răsfoiam pe vremuri, deşi copilăria mea n-a trecut de multă vreme. Aşadar, cu mari eforturi, pot aminti “Muc cel Mic”, al lui Wilhelm Hauff. Îmi aduc aminte şi de Mary Poppins, scrisă de P. L. Travers. Coperta primei cărţi din serie o ştiu ş-acum. Mi-a plăcut prea mult la vremea aia. M-am mai delectat la viaţa mea cu Ion Creangă şi pe urmă am dat de “Romanul adolescentului miop”, opera lui Eliade. Am gustat şi primele două-trei cărţi din seria “Harry Potter”, de J. K. Rowling, dar asta mai târzior. Mi-au plăcut mai mult decât filmele. Dar m-am oprit. Mi-aş relua lectura şi-n ziua de azi, doar nu degeaba am rămas UnCopilutz. Nici “Ne-om întâlni în cer”, a lui Pavel Coruţ nu mi-a displăcut, dacă tot e să o spun p-aia dreaptă.Poate le-am cam amestecat, dar, oricum, ţin să-i mulţumesc Teodorei pentru leapşă. Odată cu înşiruirea titlurilor cărţilor copilăriei am reuşit să-mi mai aduc aminte de câteva chestiuţe ce nu meritau uitate.În speranţa că voi primi şi feedback din partea distinşilor, merg mai departe şi îi rog pe cei de mai jos să primească de la mine minunata leapşă, în ordinea numerelor de pe tricou: Zuzeta, Ioana, Lulu, Piq, Teo, Sunkissed, Andrei, Innocente şi Mădălina.
Ca să vă lămuriţi cu ce se mănâncă sau, mai precis, cum se mănâncă căcatul în presă, uitaţi încă un exemplu! E vorba de o ştire dată pe Citynews ieri seară, preluată azi de Prosport, cu tot cu declaraţii şi cu tot tacâmul. Păcat că domnii de la Prosport nu citează nici o sursă. Oricum, se vede că ei muncesc şi de sărbători. Bravo, Prosport, bravo!
P.S.: Din grabă, Prosport mai greşeşte la copy-paste. La sfârşitul penultimei propoziţii din material uită câte-o literă, da’ bine-i ş-aşa. Rahatul e înghiţit oricum, încă de la început.
Click-uiţi ca să măriţi.
Campion la Julă
Ca să vă lămuriţi cu ce se mănâncă sau, mai precis, cum se mănâncă căcatul în presă, uitaţi încă un exemplu! E vorba de o ştire dată pe Citynews ieri seară, preluată azi de Prosport, cu tot cu declaraţii şi cu tot tacâmul. Păcat că domnii de la Prosport nu citează nici o sursă. Oricum, se vede că ei muncesc şi de sărbători. Bravo, Prosport, bravo!
P.S.: Din grabă, Prosport mai greşeşte la copy-paste. La sfârşitul penultimei propoziţii din material uită câte-o literă, da’ bine-i ş-aşa. Rahatul e înghiţit oricum, încă de la început.
Click-uiţi ca să măriţi.
Campion la Julă
Zilele astea am umblat prin magazinele din centru şi din mall-uri şi am observat că peste tot s-au introdus super-reducerile de sărbători. Chestii care erau cu milioane acum sunt la preţuri acceptabile. Vorbesc de pantofi sport pe care mi-i doream de nu ştiu când, de haine faine… dar nu de fotbalişti. Clujeanul l-a găsit pus spre vânzare pe un raft în Iulius Mall, chiar la reducere, pe portarul lui “U” Cluj, Martin Tudor. Deci, cine-l vrea pe portarel acasă? Grăbiţi-vă, e ultima bucată!
Tudor Moca
Uitaţi-vă şi voi la ce episod am fost martor astăzi în centrul… nu, nu în centrul Caracalului, cum poate aţi crede, ci în centrul Clujului, în faţă la Sora. Aşadar, împinge şi gustă viaţa bucată cu bucată. Tot câte-un pic.
Fotografiile fac cat o mie de cuvinte. De ce m-aş sinchisi să mai şi scriu? Vă las să vă înholbaţi. Spor.
Ieri a fost seara toată ziua. Norii si jaluzelele m-au pus în situaţia jenantă de a saluta cu „Bună seara” încă de dimineaţă. Îmi dădeam seama prea târziu. După ce salutam politicos îmi săreau ochii pe ceasul din colţul din dreapta al monitorului. Era cât 12, cât 14, cât 16, cât 17, dar la fel de întuneric. Cine-i de vină că nici ziua nu mai e ziuă? Să mă scuze Dumnezeu şi oamenii cu care-am vorbit la telefon.
All night long
Până acum m-am ferit, dintr-un motiv sau altul, să laud în vreun fel Citynews, sau, mai mult, s-amintesc de el prea mult aici. Dar acuma chiar nu mă pot abţine. Print screen-ul de mai sus e mult prea drăguţ. Unu P-unu
Trăim liberi sau aşa ne place nouă să credem. Dacă putem striga pe stadion “muie”, simţim că toată libertatea din lume ne e în buzunarul de la blugi. Dacă putem să criticăm oamenii în direct în emisiuni televizate ne creşte sufletul. Când începem scandaluri în plină stradă pentru că şoferii trec pe verdele pietonilor urlăm. Putem urla. Suntem liberi. Dacă putem cânta la chitară în parcul din centrul oraşului, iarăşi suntem fericiţi şi ne simţim mai liberi decât păsările din văzduh.
Nu. Nu suntem liberi. Doar că ştim atât de bine să ne minţim frumos. La intrarea în cluburi stăm la cozi. La intrarea pe stadioane la fel. Aşteptăm să ne vină rândul. Stăm la mâna celor de la intrare. Ne adunăm câteva zeci ca să aşteptăm minute în şir să se facă verde la zebră, deşi şefii de la serviciu nu aşteaptă după noi. Trecem cu şireada, exact ca nişte animale. Suntem puşi s-aşteptăm de toţi roboţii telefonici. Unde-i libertatea când în autobus trebuie să ne ţinem de-o ţeavă galbenă, înghesuiţi de alţii ca noi? Nu putem vorbi tare la telefon, că-ncep să se răstească toţi.
Asta nu-i libertate. Asta-i o mare şi gogonată minciună.
“UnCopilutz, jurnalist de grădiniţă” a împlinit o lună. Să trăiască, zic, cu toată modestia care urlă nemulsă pe câmp.
De 1 Decembrie “UnCopilutz, jurnalist de grădiniţă” a împlinit o lună. Bine, a fost şi Ziua Naţională a României, dar m-am gândit eu că lucrurile trebuie spuse în ordinea importanţei pe care o au. Aşadar, mulţumesc lumii care a trecut pe aici din greşeală sau din curiozitate, ca să mă-jure sau ca să râdă de căcaturile ce le scriu. În rest, s-auzim numai de bine! Nu uitaţi la fiecare început de lună să mă felicitaţi! Mulţumesc anticipat.
Din motive personale am şters ultimul meu post. Sper să nu se supere nimeni. N-am avut nimic de ascuns, pentru că, oricum, a fost citit şi comentat. Însă după alegerile făcute între mine şi mine, am votat să dispară. Sper să fie ultima dată când şterg vreun post şi vă mulţumesc pentru înţelegere, deşi nu pre aaveţi ce-nţelege!
Îmi cer scuze, de asemenea, pentru cele câteva zile în care blogul a fost pe burtă. Tot Haipa.ro-ul a fost căzut. Singura mea vină a fost că, din cauză că mi-a plăcut numele domeniului, am ales să scriu pe Haipa.ro. Sper ca nici asta să nu se mai repete.
Dacă tot e timpul iertăciunilor, mă mai scuz şi pentru faptul că posturile mele s-au rărit. E din lipsă de timp. Lucrez la remedierea hibei.
Mihai Hendea
