uncopilutz

Leapşă pentru Daria

In Aberaţii on iulie 10, 2008 at 4:49 pm

daria.jpg

La rugămintea lui Alexandru Petria nu am putut să stau deoparte. Atfel, dau mai departe leapşa pe care am primit-o lui Andi, lui Andrei, Danei, lui Demaio, Denisucăi, Mariei, lui Vlad, şi Oanei şi oricui vrea să o dea mai departe.

Este vorba despre Daria, o fetiţă de 11 luni din Iaşi care are nevoie de un transplant de ficat, a cărui operaţie se ridică la 85 000 de euro.
Pentru că după un lung şir de analize Dariei i s-a găsit un colesterol de 900-1100 mg/dl, în timp ce un copil de vârsta ei ar trebui să aibă între 50 şi 100, fetiţa a fost diagnosticată cu hipercolesterolemie familială homozigotă, caz care se întâlneşte o dată la un milion de oameni. Întreg colesterolul îi rămâne în organism, nefiind eliminat şi se depune pe organele interne, pe pereţii vaselor de sânge, putând să provoace foarte uşor stop cardiac. Tratamentul pentru acest diagnostic este extrem de greu de realizat din cauza vârstei pe care Daria o are. Singura scăpare este acest transplant, care s-ar putea realiza la clinica Saint Luc din Belgia peste câteva luni şi unde ar fi cel mai ieftin din Europa. Părinţii Dariei, Florentina (asist. univ dr. la Univ Tehnică „Gh. Asachi” Iasi) şi Florin Sîrbu (lector univ dr. la Univ „Al. I Cuza” Iaşi), precum şi fratele ei de 4 anişori, Traian, ţin să vă mulţumească pentru eventualul ajutor pe care aţi putea să îl oferiţi pentru a-i da o şansă de viaţă fetiţei lor.

Conturi deschise la BRD Iaşi (cod SWIFT: BRDEROBU):

- RO96BRDE240SV01597572400 pentru RON

- RO88BRDE240SV01597732400 pentru EUR

- RO46BRDE240SV24567202400 pentru USD

Titular cont: SÎRBU CONSTANTIN FLORIN

Cont paypal: florinsarbu@yahoo.com

Mai multe la Alexandru Petria. CLICK ŞI AICI!