SuperBlog 2008: etapa a III-a

** Vă avertizez dinainte că postul de mai jos reprezintă una din etapele (III) concursului Superblog 2008, organizat de PcNews, la care particip!

Sunt din ce în ce mai sigur că dacă o să vă mai plângeţi mult că-s fraier pentru că scriu gratuit posturi ce-ar trebui să-mi aducă bani, o să vă lingeţi pe bot cu berica despre care vă vorbeam mai jos. Iar dacă, totuşi, vă veţi ţine gura pentru un moment, voi profita de pauza asta pentru a vorbi despre un lucru foarte util omului, după mine, în ziua de azi: o multifunţională. Scanează, e şi imprimantă, trimite şi faxuri şi-n plus mai şi face pe xerox-ul. Ce să vrei mai mult? Iar unul din magazinele care vinde astfel de chestii este şi OnSite.ro, căruia tocmai îi fac reclamă. Am găsit aici o multifuncţională ce mi-aş putea-o lua în cazul în care aş aduce acasă ăia 10.000 de dolari: Canon Pixma MX300. Nu zic nici că-i bună, nici că-i rea, că nu mă prea pricep la lucruşoarele astea, dar mi-ar fi utilă. Şi-n plus, aş alege-o pentru că-mi place cum arată. Iar preţul sub 3 milioane pe care îl afişează îmi pare unul destul de mic. Greşesc?

SuperBlog 2008: etapa a II-a

*** Vă avertizez dinainte că postul de mai jos reprezintă una din etapele (II) concursului Superblog 2008, organizat de PcNews, la care particip!

Dacă vreţi să câştig bănocii, din care aţi putea, cel mai probabil, să v-alegeţi cu o bere, linişte şi fiţi atenţi. Sau măcar prefaceţi-vă că sunteţi! Aşadar, precum foarte clar îmi cer organizatorii, voi vorbi puţin despre emisiunea “Mondenii“, de la Prima TV, despre care cred că e un pilon care mai ţine-acum în picioare această televiziune printre ai cărei privitori permanenţi nu pot spune că mă număr. P-actorii ăştia de la “Mondenii” îi găsesc mult prea buni, totuşi, atunci când vine vorba de a imita personalităţi. Dragoş Stoica, absolvent de Arte, cel care îl joacă de multe ori pe Gigi Becali, e genial. Reuşeşte să se confunde cu personajul, atât la înfăţişare, cât şi la trăiri şi gesturi. Doar cuvinte de laudă şi pentru Mihai Bendeac (ştiu, ne seamănă numele), căruia îi iese atât de bine atunci când îl imită pe scârbosul poponar de Mircea Solcanu, colegul lui Cabral. Nu mai vorbesc de Nikita, Andreea Grămăşteanu, care a jucat şi-n pelicula “Restul e tăcere”, sau de Mirela Zeţa, o Andreea Marin perfectă. Îl las pe dinafară, însă, pe actorul Angel Popescu, tot de la “Mondenii”, pentru că nu a reuşit să mă impresioneze cu mare lucru.

Deci, cum încercam să spun, aceasta e una din emisiunile care reuşeşte să mă facă să râd copios, după ce, o dată cu moartea trupei lui Călinescu, a glumelor bune ale “Vacanţei mari”, ale  “Vouă”, sau ale trupei “Divertis”, nu am mai avut parte de nici un grup umoristic ce m-ar fi putut înveseli din cutia cu antenă. Emisiunea se-nvârte-ntre umorul simplu, cretinel şi cel de bun gust, combinaţie care nu are cum să dea greş în faţa telespectatorilor.

“U” Cluj, in Liga Campionilor

Ziarul “Il Messagero di Roma” îi prezintă pe ceferişti sub sigla Universitătii Cluj.

Sunt doar anii

Foto: Iulian Dumitru, Monitorul de Cluj

 

Deschizi uşa balconului şi mirosul toamnei îţi îmbată toate simţurile. Plouă mărunt şi te ia dârdâiala. Să spui că eşti fericit şi să-i urezi bun venit anotimpului ruginiu sau să te bosumfli că nu mai e vreme de tricou? N-apuci să macini multe gânduri până ce te vezi aruncat în hainele cu miros de naftalină – o cămaşă, o bluză, o geacă mia subţire – şi paşii tăi grăbiţi încep să muşte din trepte.

Nu mai e mult până când trebuie să începi o nouă zi de lucru, iar o întârziere ar însemna din nou zeci de scuze şi, probabil, o penalizare. Varianta în care ţi-ai pierde jobul vrei s-o scoţi din calcul, dar ţi-e cam frică. Te lupţi cu bălţile dar, într-un final, încălţăriile tot nu scapă de apă. Degeaba sari şi-ncerci să le eviţi, că dai în altele. Pe drumul către staţie întâlneşti grupuri de copii care se încăpăţânează să coloreze cu hainele şi umbrelele lor peisajul trist şi tomnatic al oraşului. Podul de flori îi va conduce spre un drum plin de speranţe. Zâmbeşti cu nostalgie în gulerul gecii. Acum 15 ani erai şi tu la fel şi-ţi aduci aminte perfect prima zi de şcoală. Parcă îl vezi şi acum pe colegul Mircea ţinându-şi strâns de mână tatăl, la festivitatea de deschidere din careul şcolii. Şi ţi-o aminteşti şi pe doamna învăţătoare, femeia cu ochi plini de bunătate, nerăbătoare să “îmblânzească” încă o generaţie de prichindei. Mircea lucrează acum la o tipografie, e căsătorit şi are şi o fetiţă. Doamna învăţătoare se luptă acum cu bătrâneţea într-un sătuc din judeţ. “Doamne, cum trece vremea!”, îţi spui îngrozit.

Ajungi la muncă cu 2 minute mai repede. Mergi ţintă la baie, îţi cureţi pantalonii cu şerveţele, te uiţi în oglindă şi-ţi ştergi cu mâneca lacrima de pe obrazul stâng. Nu fi îngrijorat, nu-i nimic. Sunt doar anii!

Un fleac, ne-au umilit!

 

 

Sursă foto: – 2 – Prosport

                     – 1, 3, 4 – Gazeta Sporturilor

O zi tristă pentru Cluj, o zi ruşinoasă pentru-ntreaga Românie. În 90 de minute, tricolorii au “reuşit” un lucru pe care dacă-l anticipam eram motiv de miştocăreală la masa de la terasa unde mi-am băut cafeaua: 3 goluri primite de la Lituania şi niciunul marcat. Asta la noi acasă, asta la mine acasă.

Am rămas fără cuvinte văzând atmosfera pe care clujenii dar şi toţi ceilaţi români prezenţi au făcut-o astă seară în Gruia, de condiţiile de la stadionul ceferiştilor, de onoarea pe care naţionala ne-a făcut-o să joace aici, după 85 de ani, aproape un secol. Pe de altă parte, un lucru deloc de trecut cu vederea a fost acela că gazdele, ceferiştii n-au reuşit să se remarce printre cei 20.000 de oameni care au fost prezenţi pe “Dr. Constantin Rădulescu”. Asta-n timp ce suporterii Universităţii Cluj şi-au călcat pe orgoliu şi au urcat în “cocină”, – aşa cum le place lor să spună – fiind printre primii care au intrat în stadion. Tot fanii Universităţii au avut cel mai mare şi mai frumos banner pe care, peste steagul ţării scria cu litere de o şchioapă îşi arătau identitatea: “Şepcile roşii”! În celălalt colţ al arenei, pe un steag al României era scria “Cl”U”J”, operă a aceloraşi suporteri. Pentru asta, Răzvan Cociş, fost jucător al Universităţii le-a arătat că le este aproape, salutându-i cu mândrie pe cei care-i strigau numele.

Momentele în care un întreg stadion e alături de suporterii şi echipa de pe Bega, Poli Timişoara, în urma căcaturilor pe care au trebuit să le înghită, te fac să simti fiori. Fiecare din cei 20.000 de fani ai naţionalei au scandat în repetate rânduri “Timişoara, Timişoara!”.

Cu toate astea, cei 11 inşi care-au strâns la un loc mii de inimi de român au intrat la vestiar aproape cu ochii în lacrimi, umiliţi de o Lituanie bravă, luptătoare. “Ruşine să vă fie” a fost imnul care, din Gruia, a răsunat în întreaga ţară tot sfârşitul partidei. Clujenii n-au ascuns adevărul ş-au trimis ropote de aplauze lituanienilor la golul al treilea. O meritau.

După meci, în oraş – linişte apăsătoare. Oameni puţini. Maşini – aproape deloc. Un Cluj-Napoca trist, ascuns, parcă, de ruşine. Un Cluj întreg umilit. Un Cluj-Napoca ale cărui străzi răsunau dacă-n Gruia se-ntâmpla ce trebuia să se-ntâmple: victoria.

O zi tristă pentru Cluj, o zi ruşinoasă pentru-ntreaga Românie. O zi pe care nici vinovăţia pe care Contra şi-o ia în cârcă, nici părerile de rău ale lui Tamaş şi nici explicaţiile puerile şi speranţele lui Goian n-o să o schimbe. O zi în care aşteptam să fim cei mai fericiţi.

Mulţumim, tricolorilor, să mai veniţi pe la noi!