Ca la proşti

Foto: Monitorul de Cluj

Ştiţi, (care ştiţi) că primarul cu mutră de retard al Clujului, Sorin Apostu se poate lăuda de ieri cu o nouă faptă bună: a pus pe 2 autobuze, 43 şi 35 suporturi pentru cărat biciclete. 2 biciclete. Liniile astea, care au traseu pe dealuri, poate chiar aveau nevoie de aşa ceva, nu spun nu. Ieri toată presa s-a înghesuit să fotografieze minunăţia, doar că, observ din fotografii, primarul cu faţă de retard n-a observat că autobuzul din poze e de fapt 24 (vezi foto). Atât am vrut să spun.

Notă: Ruta 24 : Bucium – Unirii

Ruta 43: Zorilor – Mănăştur

Ruta 35: Zorilor – Gară

Clarificări (UPDATE)

Referitor la informaţiile din articolul precedent, să revenim:

* Una demisie reporter, altă demisie fotograf, la două ziare diferite, unul vechi, altul gratuit: Adrian Popa, fost coleg la Monitorul de Cluj şi actual preşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor din Presa Clujeană (APPC) şi-a dat demisia de la ziarul Companiei de Media săptămâna trecută, de când nu a mai urcat în redacţia din Sigma. Surse spun că Adi se grăbeşte să meargă la fundaţia Habitat pentru Umanitate Cluj, acolo unde a ajutat la construirea de case din placaj pentru nevoiaşi. El, însă, neagă informaţiile şi dă de înţeles că va alege o viaţă de voluntar. “Nu e adevărat. Încă nu mă gândesc să intru în PR. Cel puţin nu în cel plătit”, a spus Adrian Popa pentru UnCopilutz.wordpress.com. Adi a hotărât astăzi să îşi anunţe plecarea de la ziar pe forumul APPC: “Mi-am dat demisia de la Monitorul de Cluj. Motivele care stau la baza deciziei nu sint de neinchipuit, insa nu am plecat pentru ca am avut o oferta din alta parte”;

* Romică Lăpuşte, fotoreporter la Cetăţeanul Clujean, şi-a dat demisia în aceeaşi perioadă, lăsându-i pe cei trei reporteri ai ziarului fără fotograf. Potrivit unor surse, Romică se gândeşte să ocupe locul lăsat liber la Ziua de Cluj de Eugen Olariu;

* Două concedieri, o retrogradare iar apoi demisie şi o reducere drastică de salariu (o jumătate de concediere, deci) la altă foaie clujeană, cu mai multe pretenţii, de data asta: De la Ziua de Cluj a fost concediată concitadina Veronica Moigrădean, care ocupa postul de editor foto. Probabil conducerea ziarului a considerat că împuţinarea fotografiilor odată cu plecarea lui Eugen Olariu merită şi un editor foto în minus.

În acelaşi timp, Mihai Moga, şeful departamentului Administraţie a fost retrogradat, fiind mutat sub şefia lui Alin Şutea pe Sport. Mutarea pe postul de redactor şi înjumătăţirea salariului  l-a supărat pe fostul acţionar al ziarului, care şi-a dat demisia în momentul imediat următor, părăsind ziarul în a cărui conducere s-a aflat cu puţină vreme în urmă. Gurile spun că Mihai Moga se va alătura echipei ziarului (acum) “directorului de ziar-ziar” sau, pentru cei care-l ştiu aşa, Faţă-de-cur, alături de care se află într-o prietenie veche, de pe vremea studenţiei;

Florina Sur, redactoare pe Sport, a fost împinsă să îşi dea demisia, salariul fiindu-i înjumătăţit. Însă ea merge încă mai departe, în speranţa că şefii vor renunţa la această decizie;

UPDATE: Am omis concedierea lui Ovidiu Cornea, redactor pe Eveniment (mai nou). Evenimentul neplăcut se întâmplă a doua oară în ultima perioadă pentru Cornea, după ce în februarie a mai fost dat afară încă o dată, după care s-a revenit asupra reangajării lui.

ULTIMELE NOUTĂŢI: Florina îşi ia din nou salariul întreg iar Ovidiu a rămas în redacţie.

* Săptămânalul “directorului de ziar online” va conţine ştirile din săptămânile proaspăt trecute – via Andrei Aroneţ: Mulţi din cei care au solicitat numărul 0 al ziarului cu nume copiat al “directorului de ziar-ziar” au rămas cu buzele umflate. Totuşi, norocoşii s-au ales cu ştiri de săptămâni de zile din ziarul online al susnumitului, puse pe foaie;

————- Despre subiectele care au mai rămas, în posturile viitoare. ————-

Mişcări în redacţiile clujene

Zilele astea în redacţiile clujene nu a fost tare mare plictiseală. Evenimentele după cum urmează:

* Una demisie reporter, altă demisie fotograf, la două ziare diferite, unul vechi, altul gratuit (probabil vom reveni la subiect);

* Două concedieri, o retrogradare iar apoi demisie şi o reducere drastică de salariu (o jumătate de concediere, deci) la altă foaie clujeană, cu mai multe pretenţii, de data asta (vom reveni şi la acest subiect);

* Premireră: În Ziua de Cluj cuvântul ADVERTORIAL e asociat numelui City Plaza într-un articol. Articol din care aflăm că un maestru bucătar “declară că Campionatul de gătit în aer liber [...]“;

* Săptămânalul “directorului de ziar online” va conţine ştirile din săptămânile proaspăt trecute – via Andrei Aroneţ;

* Două noi pseudonime apar în presa din Cluj-Napoca ca să ascundă nişte învârteli (poate revenim ş-aici);

* Cristi Jacodi a prins aniversarea a 100 de numere Cetăţeanul Clujean, unde nu mai e urmă de Niki. Cunoscutul jurnalist cu fizic de baschetbalist se învârte pe la Foaia Transilvană, unde este editorialist.

Dacă doriţi să revedeţi

Mai jos aveţi două piese geniale, cu clipuri la fel de speciale.

Brigada A. M. – Stilul nostru

VMC – Izvorul rece

Hoţii din televiziune, mâine la Cluj-Napoca

EXCLUSIV www.Uncopilutz.wordpress.com

Oameni de televiziune şi actori care s-au gândit să îşi rotunjească veniturile bătându-şi joc de banii unor copii cărora le promit că-i fac vedete vor fi prezenţi mâine la Cluj-Napoca pentru a-i trainui pe tinerii doritori în meseria de reporter-prezentator. Mâine, 12 septembrie, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca hoţii de la TalentMediaSchool, în frunte cu Cove (Gabriel Coveşeanu), aghiotantul Andreei Marin la “Surprize-Surprize”, vor organiza un casting. Ajutaţi de postul local NCN, care s-a lipit în afacere ca şi unic partener media, escrocii de la TalentMediaSchool vor lua de la fiecare cursant prima rată, 100 de lei, urmând ca peste o săptămână, în 19 septembrie, cei înscrişi să “decarteze” alţi 150 de lei. Aşadar 250 de lei va costa cursul de reporter-prezentator al TalentMediaSchool de la Cluj-Napoca, ce va dura două zile (6 ore pe zi, cu pauzele incluse).

“Evenimentul va fi coordonat de profesorii de la fosta Scoala MTV, domnul regizor GHEORGHE PREDA, lector universitar la UNATC Bucuresti, SORIN NISIRIANTU, actor Teatrul National CLUJ, Ciprian Homm, producator si realizator tv la Antena 1, si COVE, prezentator tv la KanalD, co-prezentatorul Andreei Marin.Va propunem un curs practic, foarte dinamic si distractiv, ce-si doreste sa va antreneze spontaneitatea, originalitatea si creativitatea necesare unui job in televiziune. Ne dorim sa descoperim oameni noi, pasionati de televiziune in vederea realizarii unei emisiuni de divertisment”, se arată într-o hârtie oficială a hoţilor susnumiţi.

Profesorii TalentMediaSchool sunt Cristina Ţopescu, prezentatorul emisiunii “Test de fidelitate”, Ionuţ Adăscăliţei, Gabriel Coveşeanu şi regizorul Gheorghe Preda. Aceştia ţin cursuri de publicitate, machiaj, foto, editor, muzică, actorie film şi televiziune pentru care doritorii plătesc 417 euro. Trainingul de la Cluj-Napoca este cel mai simplu training organizat de şcoală, de unde şi preţul mult sub cel al cursurilor obişnuite.

O altă şcoală de acest gen, dar mult mai profi, este Şcoala de televiziune a antenistului Vlad Ionescu, la care mai predau Alessandra Stoicescu, Teo Trandafir sau Carmen Ivanov. Preţurile aici sunt mult mai mari: 1500 de euro cursul şi 750 de euro pentru studenţii la Jurnalistică. Un curs al şcolii lui Ionescu durează însă 195 de ore timp de 3 luni de zile.

Piesă de vară: Pierdevară

Astăzi am ascultat-o prima dată la Guerrilla şi mi-a plăcut prea mult încât să nu caut clipul, care îmi place şi mai mult. Aşadar, daţi-mi voie să dedic această piesă pentru toate feţele de cur pe care o să le mai roadă aşa tare ce fac eu încât să amintească numele meu în conversaţiile lor, de la “marele blogăr şi şomer mintalllllllllllllllll”…

Cel mai simplu mod de a renunţa la fumat

DESCARCĂ DE AICI CARTEA ANTIFUMAT

Diferenţa dintre a fuma sau a nu fuma e doar aceea că dacă fumezi trebuie să îţi aprinzi ţigara, iar dacă nu fumezi trebuie să nu o aprinzi. Dacă te laşi de fumat înseamnă că ai înţeles că a fuma e o prostie, un lucru degeaba, fără scop, dacă încă fumezi înseamnă că încă îţi pui crezul în faptul că îţi place să fumezi. Să renunţi la fumat e la fel de simplu ca şi să te apuci de fumat.

“Nefumătorii nu au senzaţia de gol a nevoii de
ţigară şi nu intră în panică dacă n-au ţigări. Nefumătorii nu pot pricepe cum reuşesc fumătorii să simtă plăcere băgându-şi chestiile alea mizerabile în plămâni. Şi ştii ceva? Nici fumătorii nu pricep de ce o fac.”

“Am auzit cu toţii de panica fumătorilor care rămân fără ţigări noaptea târziu, când magazinele sunt închise. Nefumătorii nu suferă de panica asta. Ceea ce o provoacă e ţigara.”

(Allen Carr – Easy Way To Stop Smoking)

Dacă ai vrut vreodată să te laşi de fumat, dacă vrei musai să te laşi dar spui că nu poţi, dacă nu ai vrut niciodată să te laşi de fumat, pentru că îţi place să inhalezi fum, dacă nu te interesează decât să fumezi, citeşte cartea “Easy Way To Stop Smoking”, scrisă de Allen Carr. Are 180 de pagini. Citeşte-o până la final şi pe urmă spune-mi cum a fost ultima ta ţigară. Nu trebuie să crezi, trebuie doar să o citeşti. Poţi descarca gratuit cartea tradusă în română dând click aici. După ce o citeşti, aştept comentariul tău la acest post.

P.S.: Nu mai fumez de 4 zile. Parcă n-aş fi fumat niciodată.

Lumea a fost salvată!

Instituţiile de presă şi jurnaliştii nu au program, nu au timp liber, nu au sâmbete, nu au duminici. Ziariştii lucrează şi depun eforturi ca cititorii/telespectatorii/ascultătorii să fie informaţi corect şi la timp. Despre asta vă puteţi da seama şi când intraţi pe site-ul ziarului Ziua de Cluj, unde, într-o zi în care colegii lor de breaslă merg, totuşi, la ştrand, angajaţii (colaboratori) ai ziarului prestează ştiri din greu. Prima din această dimineaţă – una de interes local, dacă nu regional: Rareş Bogdan, din nou pe blog. Editorialistul ZIUA de CLUJ şi-a reînceput activitatea de blogger ieri, cu un site cu un look nou, după ce vechiul blog fusese spart de hackeri în urmă cu două luni.

Click pentru mărire!

Chiar am auzit ieri, la magazin, vreo două vecine de aici, din Mănăştur, care erau îngrijorate ce se întâmplă cu blogul lui Rareş Bogdan şi ce-o fi păţit, dacă l-o fi alungat Dumnezeul Internetului, pentru că nu l-au mai văzut în mediul virtual, ci doar pe la NCN. La doi paşi mai încolo, o tânără care-şi plimba căţelul plângea în hohote din acelaşi motiv. Mama ei a coborât la scurt timp din casă şi a dus-o cu forţa la spital. Era palidă şi gândită.

Cred, aşadar, că ştirea cu care Ziua de Cluj ne-a trezit astăzi a venit la timp, înainte ca lumea să o ia la vale. O singură rugăminte: schimbaţi linkul, că o să moară lumea pentru a doua oară când o să se sperie că nici acum nu funcţionează blogul.

Click pentru mărire!

P.S. Şi, totuşi, poate nu-i o ştire. Şi, totuşi, poate textul o să rămână în bară de acuma ca primă ştire în fiecare zi, după un exemplu binecunoscut.

Erori de-nceput de zi

Şi dacă tot e vorba de greşeli, cu ce am putea să începem?

Oare cu “papucii” de Clujana din Ziua de Cluj? Sau nu? Sau cu “clujul” cu “c” mic, nicidecum scris ca un nume de judeţ (se vroia, oricum, de oraş), din acelaşi loc?

Click pentru mărire

*

Sau să vedem cum angajaţii Foii Transilvane (FTR) îşi promovează propriile businessuri siteuri în ziarul de unde îşi iau salariul, prin materiale de deschidere de ziar? Sau s-o numim ş-asta tot eroare? Atunci tot eroare să fie. Radu Beligăr, proprietarul shopstory.ro, a spus pentru UnCopilutz.wordpress.com că nu există legătură între materialul din Foaia Transilvană şi faptul că el lucrează la acelaşi ziar. Cu toate astea, mai târziu, recunoaşte că şi-a adus aportul la redactarea articolului, pe lângă cei trei redactori care s-au semnat: Daniel Iftene, Loredana Leonte şi Dalia Bathory. “Site-ul shopstory este al meu personal, nu are legatură cu ftr decât prin prisma faptului că lucrez acolo şi uneori ne mai citam. E la limita subiectul, parerea mea. Pozele nu sunt prea concludente, cu toate că sunt cât se poate de reale. Însă un pic de scandal nu strică în promovarea unui site”, recunoaşte Beligăr.

“shopstory nu e un business” – Radu Beligăr

*

Sau… am putea să îl întrebăm pe domnul Vlas unde i-a dispărut siteul clubului de fiţe pe care îl conduce. Sau şi aici au rămas datorii de-ale lui Trifan?

Presa clujeană în mişcare

Ca să nu ne plictisim prea tare, să amintim ce se mai întâmplă prin redacţiile clujene, ce se mai aude, ce s-a mai făcut uitat. Pentru asta îl vom cita întâi pe Andrei Aroneţ, care ne-a dezvăluit pe blogul său câteva mişcări ce s-au întâmplat în ultima vreme şi care se vor întâmpla mintenaş. Cele mai importante:

- un săptămânal cu reportaje, ce va fi deschis în câteva zile de o firmă din Târgu Mureş şi va fi condus de Marius Cosmeanu;

- Clujtoday.ro, un online de ştiri condus de Claudiu Pădurean. Potrivit lui Pădurean, acesta se află în varianta de test iar munca la portal va începe în septembrie;

Să continuăm cu informaţiile UnCopilutz.wordpress.com, conform cărora:

- Adrian Rozenberg, plecat la Kanal D la Bucureşti ca şef pe departamentul de ştiri caută în Cluj reporter corespondent şi cameraman;

-  În Cluj va fi lansat un nou site local de ştiri sportive;

- Proiectul “Tribuna Ardealului” anunţat cu surle şi trâmbiţe de ziarul Ziua de Cluj acum câteva luni întârzie să mai apară;

- Adevărul caută redactori pentru echipa din Cluj. Se cer, printre altele, experienţă de un an în presă şi carnet de conducere. CV-urile se trimit pe adresa dana.gherman@adevarulholding.ro;

- Ziua de Cluj rămâne cu un singur fotograf, după plecarea lui Eugen Olariu

Lecţii de ipocrizie

S-ar putea să nu vreţi musai să mai auziţi de “directorul de ziar online”, însă chiar aceasta este ideea, că ţin să vă anunţ faptul că sus-numitul e cât pe ce să devină, la rândul său (nu pentru prima oară, însă) “director de ziar-ziar”. E vorba de ziar de cutie poştală, nicidecum de tarabă, aşa cum spune şi sloganul foii. Lucru care ne arată că de acum înainte, luptele pe care le va porni cu ceilalţi şefi de ziare pe bune se vor putea ţine de la egal la egal.

Treaba nu era să aduc o noutate despre care aţi mai putut citi pe terţe bloguri (care-i afişează reclamele) blogul lui Andrei Crivăţ ci să redau o bucată de text vărsat de “viitorul director de ziar-ziar” pe blogul botezat după numele acestuia, pentru a ne da un pic seama despre ce vorbim. Arat o parte din acuzele care i le aducea celui pe care l-a atacat cu atâta drag şi pe motiv că ar fi furat lucruri.

Click pentru mărire

În rândurile de mai sus era vorba de Viaţa Clujeanului, ziarul născut din moartea Clujeanului (print). Ei bine, despre foaia “viitorului ziar-ziar” amintim doar că se va numi Mesagerul de Cluj, nicidecum Mesagerul transilvan, ca şi fostul ziar trezitor de amintiri în urmele de suflet pe care unii le mai au. În rest, să strigăm cu toţii “hoooţii” şi să ne ferim de oglinzi.

Cadou Uncopilutz.wordpress.com!

Am promis, am căutat, am găsit…
Savuraţi-l cu plăcere, poftă mare!

Mi se rupe de “dumneavoastră”!

“Directorul de ziar online”, în viaţa de zi cu zi/ Sursă FOTO: liviualexa.ro

NEWS ALERT! CONCURS www.uncopilutz.wordpress.com

Găsiţi diferenţele şi asemănările!

Cel despre care vă spuneam în postul anterior că împroaşcă cu căcat în redactorul-şef al ziarului-ziar – numit şi “directorul de ziar online” -  (Vezi foto! Nu, nu am greşit. Chiar despre el este vorba!) s-a considerat atins de articolul pe care l-am publicat şi a găsit de cuviinţă să îmi adreseze cu măiestrie câteva cuvinte aşa cum numai el poate scoate pe gură: “Mihai Hendea, un celebru dobitoc patentat, mare blogar si somer mintal, analfabet de renume mondial (asigur dovezi la cerere)”. Îi transmit pe această cale “directorului de ziar online” (cu blogul-bară al site-ului al căriu director este) că nu mă cobor la nivelul lui nici măcar o secundă, preferând să sar peste el sau, mă rog, să-l ocolesc, că e cam tot acelaşi lucru. Nu mă sinchisesc nici să-i răspund la mizerii şi nici să caut vreun argument la faptul că atacurile gratuite mă pot face cel mult să-i arăt curul, în caz că-i prea mic şi nu vede unde să mă pupe.

Şi, pentru că mi-am mai adus aminte o chestie, vă invit să răsfoiţi printre paginile blogului pentru a revedea o altă hoţie a ziarului “directorului de ziar online”. Cu copy-paste. Chiar de aici, de pe blogul meu (pe vremea aia www.uncopilutz.haipa.ro). Sau puteţi încerca pe Google. Sau să priviţi mai jos (dând binecunoscutul dublu click pentru mărire).

ASTA AM SCRIS EU:

AŞA AU COPIAT EI:

DUPĂ CE M-AM SESIZAT, ASTA AU FĂCUT:

P. S. Îi mulţumesc, în schimb, numitului “director de ziar online” pentru că mi-a adus aminte, cu bucăţica video prelucrată pe care a mai postat-o, să vă arat ce făceam acum 3 ani, pare-mi-se. Aş fi egoist să râd singur, acum că mi-am amintit. Voi reveni cu postarea filmării imediat ce o voi găsi.

Ţigănii online, la Cluj (UPDATE)

Aşa cum am anunţat în postul anterior, Asociaţia Profesioniştilor Presei Clujene (APPC) şi-a lansat anuarul. Am pus şi eu mâna pe un exemplar ieri, pentru că nu am reuşit să ajung la lansare vineri. Foarte mult îmi place cum arată, pot spune. După cum am mai auzit şi alte păreri, se poate zice că e cel mai reuşit de până acum. Asta ignorând greşelile de tipar care s-au mai strecurat pe ici – pe colo, dar peste care se poate trece, fiind destul de greu vizibile.

Mă rog, am făcut introducerea pentru a vorbi mai departe despre ce mi-a fost dat ochilor să citesc mai devreme pe un site de ştiri pe numele lui Citynews. E vorba o treabă internă a asociaţiei, care a reuşit, nu-ştiu-cum, să devină astăzi un subiect de interes astfel încât să fie publicat într-un articol de presă online (dublu click pe foto 1).

Foto 1

Pe scurt, zilele trecute s-a descoperit că din contul asociaţiei “a dispărut” o sumă de bani, sumă care probabil a fost retrasă pentru a plăti serviciile fostului secretar al APPC. Lumea s-a înţeles că se vor face nişte lămuriri de către conducerea asociaţiei şi aşa mai departe. Însă, până atunci, APPC va fi cunoscută de cititorii de rând ai „presei virtuale” ca o asociaţie cu probleme grave. Încă o dată, jurnaliştii clujeni, deşi în afara orelor de muncă, sunt aruncaţi în mocirlă de data asta din cauza unor neînţelegeri care nu au de a face cu presa. “APPC – acuzatii de delapidare?!”, titlul pe care redacţia Citynews îl dă materialului cu pricina, nu face deloc cinste APPC-ului. Înaine de a sări să publici un articol de genul celui descris mai sus, părerea mea umilă ar fi să te gândeşti mai bine dacă lumea e interesată sau nu de subiect, aşa cum spunea şi Mihnea Măruţă, citat în articol. („Dacă acei bani au fost într-adevăr extraşi, iar cel care i-a luat este chiar Tibi Fărcaş, pentru că despre el este vorba, atunci mi se pare perfect moral, pentru că este cel care a muncit cel mai mult pentru asociaţie. Oricum, nu cred că e o treaba care să genereze interes public, e un lucru care se va rezolva între noi”). Asta dacă nu ţii neapărat să spurci asociaţia sau pe cei care au făcut ori fac parte din eafără să clipeşti. Iar dacă o faci, fiind vorba de un articol de presă, cere-le părerea celor pe care-i spurci.

Mai departe vă prezentăm încă un episod al “războiului virtual” purtat pe bloguri de un director de ziar online şi un redactor-şef de ziar-ziar (dublu click pe foto 2 şi foto 3). Al doilea acuză publicaţia deţinută de primul că ar fura subiecte de pe blogul său şi că îşi laudă pe nedrept site-ul său de ştiri, iar primul în pişă pe al doilea, făcându-l pe redactorul-şef de ziar, printre altele, “ciorditor”, “beţiv” şi “slinos”.

Ce bine că nu ne plictisim. Ce bine că suntem internauţi!

Foto 2                                                       Foto 3

UPDATE:

Primul, “directorul de ziar virtual” îl ameninţă printr-un comentariu pe blogul unde-şi varză dejecţiile zilnic pe primul, redactorul-şef al ziarului-ziar, că-l bagă în spital (dublu click pe foto 4)! Asta după ce îl numeşte “gunoi slinos”!

Foto 4

APPC lansează anuarul!

Asociaţia Profesioniştilor Presei Clujene (APPC) lansează vineri cea de-a patra ediţie a Anuarului asociaţiei, asociaţie în care m-am înscris şi eu în urmă cu câteva luni. Acesta cuprinde articolele selectate ale membrilor APPC, publicate în anul 2008 în presa locală, dar şi în cea naţională.
Vă prezint coperta Anuarului APPC, via Adi Popa.

Marius Tucă îl face pe Patriciu “cârnăţar”

Marius Tucă a considerat că a fost “pus la zid”, atunci când Adevărul a publicat un material care prezenta faptul că mai-marele Jurnalului Naţional şi-a parcat maşina în Vama Veche, într-o zonă unde era interzis să intri şi să îţi laşi automobilul. Fapta lui Marius Tucă se petrecea în cadrul festivalului “Folk You”.
După materialul din Adevărul, Cartianu s-a decis să scrie şi un editorial pe tema asta, adăugând faptul că Tucă l-a înjurat pe reporterul din trustul său.
La urmă, Tucă a deschis şi el gura, atacându-l dur pe Patriciu, frumos învelit într-un ambalaj moralizator.
” [...] Dacă nu îi va concedia pe cei care au scris, patronul lor va demonstra faptul că nu e altceva decât un cârnăţar care, dintr-o întâmplare mai mult sau mai puţin fericită, a ajuns patronul unui trust de presă” – Marius Tucă
Acesta fiind încă un episod din luptele dintre trusturi, eu vă doresc o zi frumoasă!

“Poliţist, adjectiv”, exerciţiu de răbdare

Destul de întârziat ar fi să vorbesc despre filmul despre care o să vorbesc, dat fiind faptul că premiera sa în România s-a consumat în cadrul Festivalului de Film Transilvania (TIFF). Nu am văzut atunci “Poliţist, adjectiv”, însă l-am văzut săptămânile trecute la Arta. Calc peste faptul că mă trezesc să-l comentez aşa târziu tocmai din cauză că mie, unul, mi-a părut… destul de slăbuţ. Să mă ierte critcii vremii, să mă ierte toată lumea. Ori să n-o facă. Dar cu toate că a plecat de la Cannes cu două premii (Premiul juriului la secţiunea “Un Certain Regard, Cannes 2009 – şi Premiul FIPRESCI, Cannes 2009) şi a împărţit marele premiu al TIFF 2009 cu “Nord“-ul lui Rune Denstad Langlo, eu nu pot să îmi schimb părerea, oricât l-ar lăuda lumea. Nu sunt omul care doarme în cinematograf, nu sunt nici cinefilul care îşi face abonament full la TIFF, nu cred că aş fi în stare nici să fac o recenzie strălucită. Dar nici nu e primul film la care mă uit. Nici românesc, nici străin.
Făcând o paranteză, povestea lui Jomar Henriksen din filmul norvegian “Nord”, reuşeşte să te ducă de la râs la plâns şi să te întoarcă înapoi. O comedio-dramă de văzut. Într-un final, a plecat de la Cluj cu trofeul TIFF.
Şi revenind la filmul lui Porumboiu, aş fi vrut să îl aud vorbind mai des pe Dragoş Bucur, actor a cărui prestaţii, de obicei, nu pot să spun decât că mă încântă. În “Poliţist, adjectiv”, însă, n-am avut parte nici de asta. Am putut numai să îl văd. Subiectul, urmărirea de către un poliţist amărât de provincie a unui copil care fumează haşiş, o urmărire maraton şi rustică de-a dreptul, nu mi-a părut un lucru nemaivăzut. În schimb, a reuşit să mă scoată din minţi în momentele în care se prelungea la nesfârşit. La fel, cadrele în care poliţistul, jucat de Dragoş Bucur, era surprins acasă, mâncând sau uitându-se la televizor zici că nu mai aveau vreun sfârşit.
Am înţeles şi eu că ideea principală a peliculei este tocmai pierderea încrederii poliţistului în munca sa, dar asta nu poate să mă ţină cu forţa într-un cinematograf, doar de dragul vorbelor oamenilor care au lăudat “Poliţist, adjectiv”. Sfârşitul, în care poliţistul face schema flagrantului pe care zeci de minute a refuzat să îl facă, a adus, cumva a final drăguţ de film. Însă nu pentru acest film, care nu mi-a părut nicicum, aşa cum preafrumos mă repet.
De-ar fi să zic ceva şi despre titlu, aş spune că nu văd de unde a fost ales într-atât de interesant. Şi, apropo de asta, am şi un printscreen pregătit pentru voi, din Ziua de Cluj, cu un botez de zile mari (corectat, mai târziu).

A vorbit Arpi!

A vorbit! Deci, de azi înainte să nu mai glumim, măcar, despre “oameni de-ai lui Paszkany”, despre articole de presă comandate de el sau închinate lui. Dacă dorea, avea, cum bine a spus. Deci e clar, da? Câţi cred gogoaşa e partea a doua, dar el a zis.

Arpad Paszkany:
“În ultimii cincisprezece ani, în România cât şi în alte ţări, am construit clădiri reprezentative, am ridicat un stadion, asigur sute de locuri de muncă, am creat un club de fotbal de succes, am ajutat mulţi oameni cu probleme de sănătate sau de natură socială. Am investit sute de milioane de euro şi dolari în România nu primind bani publici ci plătind zeci de milioane impozite şi taxe. Pentru marea majoritate a populaţiei, aceste realizări generează sentimente de bucurie, satisfacţie şi recunoştinţă, iar pentru alţii – puţini dar înverşunaţi şi periculoşi – sentimente de invidie, ură şi frustrare din cauza propriilor incompetenţe. Nici măcar aceştia din urmă nu pot nega realizările mele, dar încearcă să distrugă imaginea mea publică.
Niciodată nu am fost interesat să am în proprietate sau să exercit controlul asupra vreunui instrument de presă. Dacă aş fi dorit aşa ceva aş fi putut şi eu să înfiinţez un post de televiziune care să-mi reprezinte interesele, iar costurile erau infime în comparaţie cu cele ale construirii unui stadion sau susţinerea unui club de fotbal“

Click pentru mărire!

Turcii au “spart” Realitatea TV Cluj

Site-ul postului local Realitatea TV Cluj a fost hack-uit de o trupă pricepută de hackeri. Băieţii de la “Ays FederaL AtacK TeaM” nu au mâzgălit pozele angajaţilor, expuse pe pagina web, nici nu au “închis-o” în totalitate. Ei au ales să îşi lase doar semnătura în dreptul prezentărilor angajaţilor Realitatea Cluj. “Ays FederaL AtacK TeaM” mai are la activ câteva asemenea fapte. Ei nu au trecut neobservaţi nici pe la tollynewz.com ori gardens123.us.

EXCLUSIV: Jeg nu se dezminte! Îţi vedea… (UPDATE)

Jeg, în sensul de Darius Groza

UPDATE:
Între timp, a deschis şi gura.

Pagina cu poze

E vară iar oamenii s-au obişnuit deja cu căldurile care te lasă fără aer pe stradă. Se duc în vacanţe, ies din oraş, îşi pierd ore în şir la umbră, pe pături, sau în hamacuri. În spatele blocului meu, însă, se stă pe unde te ia somnul. Pe borduri, guri de canal ori betoane. Domnul de mai sus a dat tonul.

De astăzi, în Grecia a fost interzis oficial fumatul în spaţiile publice. În România fumatul e permis oriunde, în orice bar, însă proprietarii de localuri au o problemă mult mai mare, pe care au decis să o rezolve: mestecarea ciungii în baruri. Aceasta a fost interzisă la început în Câmpeni (Alba), în “Hanul moţilor”.

Pentru belşug să nu uitaţi ca înainte de fiecare masă să spuneţi un “Tatăl nostru”. Abia apoi puteţi muşca din felia de pâine sfântă şi bea din potir sfântul vin. Iar apoi un somn sfânt, fără grija pâinii noastre cea de toate zilele, doar se livrează non-stop!

Aş vrea să fac o dedicaţie

Pentru toţi ăia cărora le creşte sufletul când intră-n cluburi cu legitimaţia de presă, care se uită mândri de după banda ce înconjoară perimetrul unui accident, care arată cu degetul spre colţul parbrizului maşinii, unde stă aşezat cartonul cu “Presa; liberă trecere” şi au, de fapt, o meserie de care, de multe ori, s-ar putea ruşina omul fără cea mai mică ruşine. Pentru ei, care la locul de muncă se ceartă ca ţiganii cu colegii lor ş-ar muşca din ei cu prima ocazie. Pentru ei, aceeaşi care îi vorbesc de rău şi pe ceilalţi, care lucrează la orice alt ziar decât ei. Evident, pentru cei care fac foamea în redacţii ş-ajung să nu mai aibă o viaţă a lor, numai o bere după programul de ‘enşpe ore ş-un somn tăiat iar spre dimineaţă pentru acelaşi job. Pentru ei, cei care aleg să scrie minciunile “plasate” de şefi din diferite interese decât să se pişe pe ei cu mândrie şi să trântească uşa. Da, sunt aceaşi cu ăia care nu-întreabă decât: “Şi ce-o să fac? Unde o să mă duc?” în loc să deschidă ochii ca să vadă în ce căcat se îneacă în fiecare zi.
Pentru ei şi pentru toţi cei ca ei: prea mult vă meritaţi soarta!

Apropo, uitaţi ce frumos scrie şi domnul Mihai Goţiu în Clujeanul: Merită să fii jurnalist în ziua de azi?

“Nu au fost puţine momentele în care am găsit cu greu argumente să continui să activez în acest domeniu. Şi nu doar să mă conving pe mine, dar să găsesc argumente să-i conving şi să-i motivez şi pe colegii mei. Mai mult, să merg şi să-i conving pe studenţi că au ales o profesie onorabilă, în care merită să-şi construiască o carieră.
[...] Există această iluzie a puterii pe care ar avea-o presa. Este reală doar într-o anumită măsură. În aceeaşi măsură în care eşti respectat pentru ceea ce faci, pe atâta desconsiderare şi ură aduni. De câte ori nu aţi auzit expresiile „scormonitori în gunoaie” [...]?”

După Hunedoara Expres, s-a-nchis şi Cluj Expres

Acum aproape 4 luni, Inform Media închidea Hunedoara Expres. Peste noapte, angajaţii aflau vestea că începând cu 1 martie nu mai aveau unde să meargă la muncă. Sursele din cadrul Inform Media povesteau pentru www.uncopilutz.wordpress.com că următoarea ţintă ar fi Cluj Expres, însă mişcarea se va întâmpla mai încetuc, până la sfârşitul anului 2009. Redactoarea şefă de la Cluj Expres, Ionela Luchian spunea în februarie pentru www.uncopilutz.wordpress.com că sunt simple zvonuri. “Noi nu avem probleme. Cluj Expres nu se închide. Publicitatea, uită-te în ziar, se vinde. Eu zic că avem chiar mai multă acuma”, a zis Ionela, însă joi, 21 mai, angajaţii de aici au primit, la indigo, decizia închiderii ziarului din Cluj. Din păcate, s-a-ntâmplat aşa cum am spus acum trei luni şi jumătate. E adevărat, n-am vorbit la timp despre asta, că n-am mai avut parte de Internet mai bine de o săptămână, însă, n-aş putea să nu-l amintesc pe Andrei Aroneţ sau pe Vasile Racoviţan, care au fost mai prompţi şi au anunţat la timp tristul eveniment.

Lucruri

- După ce a început să producă ştiri şi pe online, echipa din Cluj a cotidianului Adevărul de seară şi Adevărul a început să facă zilnic revista presei. Colegii de la Adevărul amintesc principalele titluri din ziarele locale, uşurându-i pe cititori de multe click-uri în plus şi de lectura multor materiale degeaba. Apreciez, ma bucură, dar mă şi surprinde ultima noutate de la Adevărul din Cluj. Şi tot mai nou, aceeaşi echipă, după o reţetă cunoscută deja şi, parcă, prea asemănătoare cu cea a săptămânalului Clujeanul, oferă în fiecare săptămânăo arhivă foto cu cele mai reuşite fotografii.

- Apropo de Axa TV Cluj, care se spunea că se deschide în 15 mai, acuma, am găsit un articol scris de Claudiu Pădureanu în România Liberă în septembrie 2007 pe această temă. La vremea aia nu ştiu cum a stat treaba, nu am fost la curent cu deschiderea AxaTv, dar se pare că planurile cu studioul de aici nu au fost noi. Acum doi ani se vorbea de Claudiu Sabin Gherman, de la Foaia Transilvană, ca producător general… Cum nu-l ştiţi pe Claudiu Sabin Gherman? Vă spunea şi Andrei Crivăţ despre el.

AnonBrand, reţeta exemplu

Pentru că de multă vreme a vrut să îşi facă propriile haine, pe care să le poarte şi să fie mândru de creeaţiile-şi, a inventat un brand. N-avea nici 18 ani când a spus că, mai târziu, va vinde haine sub marca Anon, nume venit de la trupa de rolleri pe care a înfiinţat-o împreună cu câţiva prieteni şi din care face parte. Şi-a făcut o siglă pe care şi-a imprimat-o pe câteva ţoale. Mai târziu, eticheta Anon a pus-o şi pe căciulile pe care şi le făcea ca să le poarte.
Are 21 de ani, e student la Business în Cluj-Napoca şi anul trecut a reuşit să-şi atingă scopul cu adevărat, după ce şi-a deschis o firmă din banii săi. Magazinul online www.anonbrand.com pe care l-a deschis l-a făcut să meargă înainte. A scos câteva feluri de tricouri, fulare, căciuli, brăţări, pantaloni şi bluze. Imprimeurile le face singur şi le pune pe ţoalele pe care le vinde cu eticheta proprie. Acum, rezultatele nu întârzie şi are comenzi din toată ţara la hainele Anon. E vorba de Adi Tău (foto), despre care puteţi citi şi aici şi îl puteţi vedea aici. Felicitări şi spor, Adi!

Igorii. Diferenţe şi asemănări

În animaţia “Igor”, Malaria era stăpânită de savanţi malefici, al căror singur scop era acela de a crea invenţii cât mai asemănătoare lor. Pentru a-şi realiza lucrările, savanţii din Malaria aveau câte un slujitor, pe care-l foloseau atunci când probau invenţiile. Slujitorii erau igorii, ce aveau rolul de a trage maneta în momentul când stăpânii lor le cereau asta. Toţi igorii erau născuţi cu cocoaşă şi erau bătaia de joc a savanţilor malefici, care concurau între ei, de multe ori în prostia de care dădeau dovadă. Igorii erau cei care îşi luau peste nas dacă invenţia nu funcţiona, erau loviţi dacă vorbeau şi erau trimişi la colţ.
Lumea neagră şi înnorată în care s-a născut nu-I dădea decât singura şansă de a deveni igor. Personajul principal al animaţiei, cu un nume predestinat, a hotărât să pună capăt obligaţiei ca el şi confraţii lui trebuie să rămână simple unelte într-o lume malefică. Cocoşatul nu renunţă nici o secundă la visul său de a crea un lucru unic, benefic, diferit de generatoarele de cutremure şi imensele plante carnivore, prezentate în fiecare an la Târgul de Ştiinţe Malefice, din Malaria.
Atunci când stăpânul său a fost omorât de invenţia sa, Igor a început să se gândească tot mai tare să devină inventator şi să iasă din umbra în care a fost ascuns veşnic. Cu un suflet bun, Igor visa la o altfel de lume. În încercarea sa de a crea o femeie monstru, igorul-inventator reuşeşte să inventeze un munte de bunătate, pe Eva, care singurul rău pe care reuşeşte să-l facă este să rupă uşa atunci când intră, din pricina mărmii sale. După ce îşi face loc tot mai mult în suflet pentru Eva, Igor reuşeşte să oprească norii negri şi falşi de deasupra Malariei, cu care savanţii acopereau oraşul, pentru a-l priva de soare.
Pe cât de caraghioase sunt desenate personajele din animaţia lui Anthony Leondis, pe atât de mult ele seamănă oamenilor din ziua de azi. Pe cât de SF pare subiectul, pe atât de mult adevăr lasă în urmă. Pe cât de tristă este, la început, soarta lui Igor, pe atât de mult mi-aş dori ca oamenii să reuşească aşa cum a reuşit el în final. Până la urmă Malaria este chiar lumea noastră, savanţi malefici sunt la tot pasul, igorii suntem noi toţi, oamenii obişnuiţi, folosiţi ca “trăgători de manete” şi născuţi cu eticheta pusă. Singura diferenţă dintre noi şi Igor este că personajul animat a reuşit să-şi îndeplinească visul.

Axa Tv vine la Cluj

După relansarea postului local Napoca Cable Network (NCN), o nouă mişcare se va realiza pe piaţa media vizuală din Cluj-Napoca. Nu ştiu dacă e important că NCN n-o mai duce chiar bine, aşa cum plănuia înainte să se rebranduiască şi să angajeze în valuri, dar ştiu că postul regional de televiziune Axa TV, cu sediul principal la Baia Mare, îşi deschide studio la Cluj-Napoca. Bine, că mulţi angajaţi ai NCN merg la Axa Tv, asta o pun în paranteză.
Din echipa de bază fac parte fostul director executiv al NCN, Cătălin Condurache şi Anca Dinu, plecată de la acelaşi post.
Axa TV se poate viziona în opt judeţe din zonă. Mai multe despre postul Axa Transilvania puteţi citi aici.

“Hoţii de presă”, efectul crizei

“Efectul crizei este simţit tot mai tare de…” – cunoaşteţi începutul ăsta de la fiecare ştire de la tv sau din ziar.
Completaţi cu imaginile de mai jos şi spuneţi-mi dacă puzzle-ul se potriveşte!

Cadou de 15 martie! Ez az!

Pentru că ieri am fost prea ocupat să mă “bucur” în linişte pentru sărbătoarea ungurilor, mărşăluind câteva ore alături de ei pe străzile închise din centrul oraşului, îmi cer scuze pentru întârzierea cu care apar pentru a le oferi cadoul meu de 15 martie.

Mulţumiri Aidei pentru fotografie!

Intraţi, cheia e sub seif!

Nu cred că în ziua de azi mai practică vreunul din noi ascunsul cheii sub preş, atunci când pleacă de acasă. Nu că aruncatul ei în cutia poştală e mai sigur, însă nici în varianta asta nu m-aş mai încrede că se menţine.
Toate ca toate, însă patronii de case de schimb valutar nu au trecut de stadiul pititului cheii sub preş. Cu bani neasiguraţi, ei dorm liniştiţi, înecaţi în prostie, în timp ce sediile acestor birouri de schimb invită hoţii să intre şi să le golească de valori. A fost astăzi cazul uneia din casele de schimb ale Macrogrup, cea din centrul oraşului, de pe strada Iuliu Maniu, căreia i-a fost „stors” seiful în noaptea trecută. Hoţul sau hoţii, că nu se ştie câţi au fost (şi, după mine, nici n-o să se afle vreodată) se distrează acum cu cei 200.000 de lei furaţi foarte deştept: a(u) spart uşa şi au băgat o scară pe care au urcat ş-a(u) tăiat cablul de telefonie prin care angajaţii firmei de pază puteau fi alertaţi. A(u) mers aţă la sertarul de lângă seif, în care era cheia de la acesta, l-a(u) deschis frumos, a(u) luat bănuţii ş-a(u) plecat. De menţionat că nici o cameră de supraveghere nu a funcţionat, deşi, vedeţi cazul spargerii de la Banca Transilvania, nu cred că asta ajuta cu ceva la prinderea hoţului/ilor. Cuvintele patronului Macrogrup, Iosif Botar, duipă ce singur „s-a uşurat” de bani au fost puţine şi cretine: „Din păcate sunt bani pierduţi. Mă costa prea mult să-i asigur”. După toate astea nu pot spune decât că toţi ne merităm soarta pe care o avem, eu pe a mea, de om sărac şi el pe-a lui, de om tâmpit.

P.S.: Mia, ca să-mi vezi freza, uită-te şi tu la TV.

Votaţi jurnalistul de grădiniţă!

După cum bine aţi observat atunci când am pus banner-ul de mai jos, m-am înscris la concursul RoBlogFest 2009. Am ales două categorii: “Personal & Infotainment – Blog personal”, cu 744 de candidaţi şi “Personal & Infotainment – Blog de divertisment”, unde mai sunt 326 de candidaţi, din categoria mare POPULAR, unde puteţi să mă votaţi şi voi imediat ce vă înregistraţi pe site-ul concursului şi JURIZAT, la “Profesional – Blog de jurnalist”, acolo unde numai juriul care m-a inclus în lista de 47 de bloguri mă poate vota.
Pentru fiecare cuvânt pe care vi l-am adresat, pentru fiecare mulţumire pe care n-aţi apucat să mi-o transmiteţi, pentru fiecare lucru pe care-l meritam ş-aţi întârziat, aştept un vot, până în 3 martie, când se termină votarea.

Potrivit site-ului RoBlogFest, desfăşurarea concursului este următoarea:
* 10 – 23 februarie 2009 – nominalizări
* 25 februarie – 3 martie 2009 – prima etapă de votare
* 4 martie – 11 martie 2009 – a doua etapă de votare
* 12 martie 2009 – ceremonia de înmânare a premiilor şi petrecerea

Cum întotdeauna contez pe voi, vă mulţumesc anticipat pentru voturile pe care mi le daţi. Cum se face puteţi vedea aici, mură-n gură! Sau puteţi, la fel de uşor, să daţi click pe banner-ul de mai jos după ce vă înregistraţi şi el vă va trimite aici.

Vă păsuiesc!

Nu, n-o să aştept să mă urecheze lumea cum că la sfârşit de ianuarie am fost viteaz ş-am zis că-mi închid pe veci telefonul în caz că lumea nu pune bani ca să m-audă ş-acuma mă fac c-am uitat. N-am uitat. Doar că, pentru că am încredere în voi, iar voi n-aţi mişcat un deget în sensul ăsta, vă mai aştept. Ştiu că, în capul vostru, cereţi o amânare până în 15 martie, moment în care o s-am telefonul cu ţipla pe el, într-o cutie legată cu o fundă roşie. Am găsit şi câteva variante: LG KS360, Sony-Ericsson K530I, Nokia 3120C, Samsung U800, Nokia E51. Aveam două-trei persoane care se anunţaseră să apară pe lista cu donaţii, însă nici astea n-au insistat, ca să pot să ţin minte până s-ajung la un pix şi la o foaie.
Înscrierile se fac exact la fel, până în 15 martie 2009: prin apeluri telefonice, mesaje scrise, e-mail sau prin comentarii postate la acest articol. La fiecare 100 de lei adunaţi o s-anunţ asta cu voce tare şi la sfârşit o să zic toate numele celor binevoitori. Dacă nici până în 15 martie nu adun banii vă asigur că mă sunaţi degeaba după data asta. Telefonul va sfârşi în 16 martie sub roţile unui autobuz. Staţia o alegeţi voi.
Până atunci, numai bine.

ElectroŞOC: Au luat 60.000 de euro ş-au intrat în pământ

Articol publicat în 13.02.2009 şi şters în 15.02.2009 din grabă/prostie/greşeală

Pentru că sunt sigur c-aţi citit postul cu titlul ăsta înainte să-l şterg, n-o să mă mai chinui să îmi aduc aminte ce am scris în el. În schimb, am găsit imaginea, căreia-i mai fac un upload. Să sperăm în zile mai bune!

Şi, da, să nu-l uităm pe Aroneţ, care a învăţat să citeze, mai nou. Aşa că Prodan şi Crivăţ, să nu vă mai aud!

Clujeni, votaţi pentru haos!

>

Click pe imagini pentru a le mări!

E mijlocul lunii februarie şi Cluj-Napoca a fost sub zăpadă toată ziua. Ieri, ninsoarea a început de dimineaţa şi seara a venit fără ca fulgii să se oprească.
Candidaţii la funcţia de primar zâmbeau de pe panourile cât casa, de pe mesh-urile cât clădirea ori de pe pliante.
Centrul oraşului a fost blocat timp de câteva ore, după-masă. Pietoni TRECÂND PE ROŞU printre maşini, maşini OPRIND pe treceri, intersecţii în care SE STAŢIONA, autobuze care stăteau ÎN COLOANĂ, utilaje de deszăpezire care încurcau pietonii şi restul maşinilor, trecând cu lamele la milimetru. Drumuri de 15 minute făcute într-o oră. Haos. Nici un poliţist.
Candidaţii la Primărie, cu zâmbetele aranjate-n Photoshop rânjeau în continuare. Ei vor să conducă un oraş sufocat după câteva ore de ninsoare. Vorbesc de centuri ocolitoare, de fluidizarea traficului şi despre alte poveşti pe care le poţi asculta seara înainte s-adormi. În rest, clujeni, voi cu drag votaţi!

“Online-ul e interfaţa momentului în jurnalism”

Din aceeaşi categorie:
- “Jurnalismul – fără greutăţi, o banalitate!”, interviu cu Cătălin Cocoş
- “Presa înseamnă cenzură, violenţă, nervi”, interviu cu Iosif Buble
- “Patronii de presă – nesimţiţi!”, interviu cu Florentin Deac
- Maria Coman, 12 ani din 30, “pe teren”, interviu cu Maria Coman
- “Viitorul presei e sumbru, dar ea nu va muri!”, interviu cu Victor Ciutacu

Bogdan Pitaru este redactor-şef al site-ului www.antena3.ro. Şi-a început cariera jurnalistică în presa scrisă, imediat după ’90, a trecut prin trustul Realitatea-Caţavencu, acum prestând şi fiind plătit de mogulul Voiculescu. Vorbeşte cu drag despre online, mediul în care este implicat, privindu-l ca pe o forţă izbăvitoare. În interviul acordat pentru www.UnCopilutz.wordpress.com, care încheie prima serie a interviurilor de grădiniţă, Pitaru descrie viitorul presei, admiţând faptul că presa clujeană se află pe al doilea loc în ţară, imediat după cea din Bucureşti. Chestionat de reporterul de grădiniţă, redactorul-şef al www.antena3.ro e de părere că presa de provincie a dat jurnalismului din Capitală multe condeie remarcabile, diferenţa majoră dintre cele două fiind doar posibilitatea financiară mai crescută în Bucureşti.

Reporter de grădiniţă: Ce e jurnalismul?
Bogdan Pitaru: O meserie frumoasă şi ajunge, probabil, să-ţi fie la fel de dragă ca oricare altă profesie făcută din pasiune. La toate se adaugă ceva mai multă responsabilitate, având în vedere că lucrezi deseori sub presiunea evenimentelor şi a publicului.

De ce jurnalism şi nu orice altceva?
Din acelaşi motiv pentru care ceilalţi aleg altceva: pentru că îţi place ceea ce faci.

Prin ce greutati poate trece un ziarist?
Prin toată gama posibilă, de la presiuni financiare, politice sau de credibilitate. În plus, toate greutatile care pot apărea pentru cei ce practică şi jurnalismul de teren.

Jurnalistul – Cerşetor sau rege?
Mai degrabă prinţ . Nu cred că jurnalistului i se potriveste neapărat vreuna dintre aceste extreme. În fond, e un om normal, iar meseria e una firească.

Jurnalistul – Sincer sau mincinos?
Orice jurnalist va încerca să fie întotdeuna sincer. Iar alţii sunt cei care decid cât de mult reuşeşte.

Care a fost cea mai mare împlinire pe care aţi avut-o ca ziarist?
Am avut toată gama de provocări profesionale, de la debut şi până acum. De la impactul vreunui text, până la legăturile cu oamenii cu care am interacţionat.

Ziar, radio sau tv?
M-am format în vremea când ziarele reprezentau o forţă şi, probabil, sentimental, voi fi mereu de partea printului. Ai uitat online-ul, care e interfaţa momentului în domeniu. Şi cred că aşa va rămâne încă o bună perioada.

Consideraţi că presa centrală ţine în umbră presa din restul ţării? Ar putea presa centrală să vieţuiască fără cea din provincie?
Presa centrală “vieţuieşte” fără cea de provincie. În Bucureşti ai senzaţia că lucrezi la o instituţie cu impact “naţional”, ceea ce nu e mereu cazul. În presa de provincie s-au format multe condeie remarcabile, care uneori s-au împlinit în presa centrală, iar astăzi există încă destule subiecte excelent tratate în provincie. Probabil că diferenţa majoră e dată doar de posibilităţile financiare, mai mari în Capitală.

Pe ce loc ati clasa Clujul în materie de presă şi de calitate a presei?
Probabil că presa din Cluj e pe locul doi, după cea din Bucureşti. Dar cred că o să vină puternic din urmă Timişoara şi Iaşiul.

Credeti în criza financiară?
Încă nu a devenit criza vreun zeu ca să crezi în ea. Există pur şi simplu şi trebuie ţinut seamă de ea, probabil că atat profesional, cât şi
personal. Actuala criză afectează şi media, mai mult sau mai puţin decât în cazul
altor sectoare, iar criza e financiară şi nu morală sau deontologică .

Care e viitorul presei din provincie? Dar al celei centrale?
Vor continua să existe, amândouă. Probabil se va păstra tendinţa de trustizare, cu un aspect mai pronunţat în provincie. În rest, nimic
spectaculos în următoarea perioadă. Poate doar o scădere a printului şi o creştere a online-ului. Plus că titlurile mici, indiferent de platforma de comunicare, nu vor putea rezista prea mult singure pe piaţă. Asta atât la nivel local cât şi central.

Fripturiştii, cei ce “fac cinste” jurnalismului

Foto: bestwesternhotel.ro

Se trezesc dimineaţa devreme, îşi deschid dulapul şi se îmbracă cu atenţie, pentru o nouă zi grea. Vor sta la serviciu până seara târziu, deşi în redacţie nu-şi petrec prea mult timp. Cea mai multă vreme o pierd fugind de la un eveniment la altul. Peste tot întârzie, dar, deşi merg la subiecte care nu ţin de domeniul pe care scriu ei, nu se gândesc niciodată să renunţe. De cele mai multe ori, au soţie şi chiar copii. Îi cunosc toţi colegii de breaslă, îi ştiu ce le poate mintea. Sunt recunoscuţi la toate conferinţele, la toate cocktailurile, peste tot.
Dacă sunt jurnalişti sportivi ajunşi la a doua sau a treia tinereţe, plăcerea lor e să se prezinte la inaugurări de magazine, de centre comerciale, ori de fabrici. Dacă domeniul lor este cel economic, nimic nu-i va împiedica să fie prezenţi primii la o conferinţă a unui club de fotbal din oraş. Foarte des, ei se fac prezenţi în conferinţele sau la evenimentele unde-au apărut fără să aibă ce căuta prin întrebări cretine, care nu sunt la subiect. Intră în discuţii cu organizatorii, se ceartă cu PR-ul, îşi fac de ruşine breasla. Nimeni nu le cere o legitimaţie, nimeni nu-i întreabă de sănătate. Iar la final, după eveniment, nu-i mai scoţi de după mesele îmbelşugate la care organizatorii îi invită pe jurnalişti. Unii beau o apă minerală, o cafea, alţii acceptă o gustare. Ei, însă, ies ultimii. Se umflă cu fructe, cu mâncăruri şi-şi iau, de multe ori, în batistă, să ducă acasă. Critică organizarea cu gura plină, fără pic de ruşine.
Când copiii lor sunt în vacanţă, îi trezesc şi pe ei dimineaţa, în caz că au vreun eveniment în program. Uneori îşi poartă întreaga familie cu ei. Toate ca să le dea de mâncare. De lumea-i priveşte cu milă, ură sau scârbă, nici nu contează. Nici pentru ei, nici pentru nimeni. Sunt prieteni între ei şi nu au nevoie de părerile celor din jur. Pentru ei, asta înseamnă presa. Ceasul îi trezeşte în fiecare dimineaţă doar pentru a se omeni la evenimentele organizate pentru media. Ei sunt jurnaliştii fripturişti care fac o cinste deosebită colegilor lor.

Din aceeaşi categorie:
– Secta murdară a gazetarilor;
– Să devii jurnalistă

“Viitorul presei e sumbru, dar ea nu va muri!”

Din aceeaşi categorie:
- “Jurnalismul – fără greutăţi, o banalitate!”, interviu cu Cătălin Cocoş
- “Presa înseamnă cenzură, violenţă, nervi”, interviu cu Iosif Buble
- “Patronii de presă – nesimţiţi!”, interviu cu Florentin Deac
- Maria Coman, 12 ani din 30, “pe teren”, interviu cu Maria Coman

Sursă foto: Cristian Brancu

Jurnalistul Victor Ciutacu, stabilit în Capitală în urmă cu 20 de ani, este absolvent al Universităţii Politehnica Bucureşti. Actualul redactor-şef adjunct al Jurnalului Naţional s-a îndreptat imediat după absolvire spre jurnalism, profesând la ziare ca şi Curierul Naţional sau Adevărul. În mandatul de ministru al economiei al lui Codruţ Sereş, Ciutacu a purtat funcţia de consilier al acestuia. Înainte, jurnalistul a fost şi consilier la Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului (APAPS).
În momentul de faţă, pe lângă funcţia de conducere la Jurnalul Naţional, “tonomatul” Victor Ciutacu moderează emisiunea “Vorbe grele”, de la Antena 2. Se descrie pe cât de simplu, pe-atât de lipsit de modestitate: “Ştiu că-s arogant şi genial, dar îmi place să mi-o spună şi alţii. Oare o să mă iertaţi vreodată că-s cel mai bun?”. De pe tronul său, Ciutacu a acceptat să vorbească cu reporterul de grădiniţă într-un interviu acordat pentru www.UnCopilutz.wordpress.com. Cunoscutul jurnalist îşi aminteşte cu drag momentul în care mama sa l-a sunat pentru a-i spune că e mândră de el şi vorbeşte despre presa din Cluj ca fiind o rampă de lansare pentru unii din cei mai buni ziarişti din ţară.

Reporter de grădiniţă: Ce înseamnă să faci jurnalism?
Victor Ciutacu: Să practici o meserie, nimic mai mult. E o meserie ca oricare alta, poate ceva mai vizibilă, dar atât.

Când şi de ce aţi ales presa?
Întotdeauna mi-am dorit să fac asta. Oficial, am ales în 1993 şi de atunci nu mi-am pus vreodată problema să renunt definitiv. Lucrez din pasiune din pasiune, iar când asta-mi place, asta fac. Alegi presa pentru că-ţi place, pentru că ai talent, pentru că-ţi închipui că poti schimba lumea, Dumnezeu stie.

Greutăţile unui jurnalist?
Un om de presă trece prin aceleaşi greutăţi prin care trece un om obisnuit, de la cele financiare până la cele de conştiinţă.

Jurnalistul – cerşetor sau rege?
Când una, când alta, în funcţie de pricepere, de context, de noroc şi de multe alte citerii profund umane.

Jurnalistul – Sincer sau mincinos/fals?
După chipul şi creşterea fiecăruia. Poate fi şi/şi ori, eventual, şi/sau.

Care a fost cea mai mare multumire, împlinire pe care aţi trăit-o ca jurnalist?
M-am bucurat când m-a sunat mama special ca să-mi spună că-i mândră de mine. Profesional vorbind, sunt mândru de faptul că sunt cel care a deschis seria “Tânărul jurnalist al anului”.

Ziar, radio sau tv?
Ziar, fără discutie, deşi băile garantate de mulţime mi le-a asigurat televiziunea.

Considerati ca presa centrală ţine în umbră presa din restul ţării? Cum diferenţiaţi presa din Bucureşti de cea din provincie?
Nimeni nu ţine-n loc pe nimeni. Jurnaliştii din Capitală suntem doar ceva mai notorii şi, probabil, mai bine plătiţi. Regulile de bază ale jurnalismului de calitate nu se schimbă pe criterii geografice. Ar putea să se-ntâmple aşa, dar mult mai greu.

Credeţi în criza financiară? Dar în faptul că ea afectează presa? Ar putea fi vorba de un bumerang care s-a întors împotriva presei pentru că, de multe ori, a exagerat?
Da, sunt convins că există o criză. Nu cred, însa, că o criza se poate declanşa de pe azi pe mâine fără un interes specific. Sunt de părere că presa e afectată, de asemenea, lucru ce-l şi resimt pe propria-mi piele. Până la urmă, totu-i o exagerare, din care unii câştigă şi majoritatea pierd.

Care este viitorul presei?
Sumbru, dar nu va muri nici presa locală, nici cea centrală.

Pe ce loc se află Clujul când vorbim despre calitatea presei?
Nu pot face clasamente, însă Clujul era un judet mai fâşnet din punctul ăsta de vedere, cu presă ce dădea titluri mai multe. Drept dovadă, sunt destui jurnalişti de la Cluj care au confirmat la Bucureşti.

Mulţumiri?
Familiei, că mă susţine. Şi mie însumi, că nu mi s-a acrit încă.

Ce-nseamnă când semnele îţi trimit semne?

Nu ştiu câţi cred în semne, la fel cum nu ştiu nici câţi ar crede în aşa ceva. Peste toate, însă, cred că m-aş înşela de-aş spune că semnele există. Un cerşetor care îţi iese în cale tocmai atunci când te gândeşti c-ai vrea să faci un bine, un sms în care un prieten te invită la supă tocmai când îţi ridici restul de pe tejgheaua magazinului din care tocmai ţi-ai cumpărat o supă la plic, pentru că îţi era poftă. Ori un telefon primit de la o persoană pe care te porneai să o suni, după aproape un an în care nu aţi vorbit deloc, oameni pe care i-ai întâlnit acolo unde era imposibil să-I întâlneşti, fel de fel de întâmplări pe care le-ai trăit şi era imposibil să le legi de alte lucruri care până atunci nu aveau nici o legătură cu ele.
Semnele există, trebuie doar s-alegi dacă crezi sau nu în ele. În primul moment te amuză. Pe urmă te asigură că se întâmplă ceva. Pe urmă le aştepţi ca pe un răspuns la nesiguranţa în care trăieşti. Apoi apar şi îţi limpezesc situaţii greu de trecut, neclare.
De aici până la a trăi în câteva ore o poveste şi când se sfârşeşte s-auzi că ea face parte, în detaliu, din subiectul unui film de care nu ştiai că există nu cred c-ar fi mare lucru. Atunci când începi să crezi în semnele care fug după tine la fiecare pas, ele se adună să te felicite. Se strâng într-o poveste pe care ţi-o oferă, din senin, pe tavă. Dar ce-nseamnă atunci când semnele îţi oferă semne?

Maria Coman, 12 ani din 30, “pe teren”

Din aceeaşi categorie:
- “Jurnalismul – fără greutăţi, o banalitate!”, interviu cu Cătălin Cocoş
- “Presa înseamnă cenzură, violenţă, nervi”, interviu cu Iosif Buble
- “Patronii de presă – nesimţiţi!”, interviu cu Florentin Deac

Ieri, când interviul oferit de Maria Coman pentru www.UnCopilutz.wordpress.com era plănuit să fie publicat (dacă nu întârziam eu), prezentatoarea de televiziune a împlinit 30 de ani. Jurnalul Naţional i-a acordat anul trecut spaţiu la rubrica „Astăzi e ziua ta…”, unde puteţi citi lucruri ce că vor ajuta s-o cunoaşteţi mai mult pe jurnalistă. Maria Coman şi-a petrecut în televiziune aproape jumătate din anii pe care-i are trecuţi în buletin, 12. Împreună cu soţul său, Adelin Petrişor, Maria împarte efectele aceluiaşi „microb”: jurnalismul. Prezintă principalele jurnale de ştiri la Antena 3 şi nu se poate dezlipi de presa de televiziune, considerând-o cea mai eficientă. Mai multe în interviul de grădiniţă acordat pentru www.UnCopilutz.wordpress.com. La mulţi ani, Maria Coman!

Reporter de grădiniţă:Ce înseamnă să practici jurnalismul?
Maria Coman: E destul de greu de explicat. Să faci jurnalism înseamnă să vrei să afli, să ştii, să comunici. Nu ştiu dacă eu mi-am ales meseria sau ea pe mine. Am dat la Jurnalistică pentru că nu aveam altă idee clară. Nu vroiam să fiu nici doctor, nici avocat şi nici profesor, iar acum nu mă văd făcând altceva.

Greutăţi întâlnite de jurnalişti în meseria lor?
Jurnaliştii nu întâmpină atât de multe greutăţi, sau greutăţi e mult spus, cred. Dar, dacă e să amintesc câteva pot spune că uneori e dificil să obţii informaţia, alteori e dificil să o confirmi. Uneori e dificilă munca de organizare (avioane, cazări, programări).

Jurnalistul – mincinos sau sincer?
Nu cred că se pune problema sinceritate versus minciună. Tu eşti acolo ca să informezi, nu să-ţi spui propriile păreri.

Ziaristul – cerşetor sau rege?
Nici cerşetor, nici rege.

Presă scrisă, radio sau televiziune?
Mie încă îmi place ce fac, deşi o fac de 12 ani. Aleg televiziunea pentru că aici m-am
format, mi-ar fi greu să schimb ceva. Plus că asta e calea cea mai rapidă de
informare.

Despre presa locală în comparaţie cu cea naţională?
Nu am foarte multe date despre presa locală din România.

Există într-adevăr o criză financiară sau ar putea fi mai mult un bumerang lansat de presă, care acum se întoarce împotriva acesteia?
Da, cred în criza financiară, este evident că există. Şi normal că
afectează şi presa, se vede din publicitate. Presa a determinat companiile să
dea afară oameni? Presa a tăiat bugete? E mai bine cu optimisimul guvernanţilor
care negau existenţa crizei pâna cu putin timp în urmă?

“Patronii de presă – nesimţiţi!”

Din aceeaşi categorie:
- “Jurnalismul – fără greutăţi, o banalitate!”, interviu cu Cătălin Cocoş
- “Presa înseamnă cenzură, violenţă, nervi”, interviu cu Iosif Buble

Singurul loc în care a profesat ca jurnalist este cotidianul Cuvântul liber din Târgu-Mureş. Absolvent al specializării “Energetică” a Facultăţii de Inginerie, Florentin Deac a decis în urmă cu 11 ani să îşi schimbe viaţa, alegând, cu interes, jurnalismul. În această perioadă a ocupat funcţia de redactor pe domeniul economic la Cuvântul liber, ziarul unde a publicat primul material de presă. La cei 35 de ani ai săi, Florentin Deac vorbeşte deschis despre presă, despre problemele ce o macină şi despre tot ceea ce implică aceasta. Ziaristul mureşean a trecut, la rândul său, prin faţa reporterului de grădiniţă pentru un interviu, făcând subiectul celei de-a treia părţi din seria interviurilor de grădiniţă, publicate în exclusivitate pe www.UnCopilutz.wordpress.com

Reporter de grădiniţă: Ce înseamnă să faci jurnalism?
Florentin Deac: Să faci jurnalism înseamnă întâi să fii dispus să lucrezi pentru comunitate, apoi pentru patron sau director. Să încerci să înţelegi dincolo de ce ţi se spune sau citeşti şi nu doar informezi, ci să şi modelezi comportamente, atitudini, în sensul respectării semenilor, a normelor de etică şi a legilor.

Când şi de ce aţi ales presa?
Am ales meseria în 1998, după terminarea Facultăţii de Inginerie şi după ce am eşuat în găsirea unui loc de munca în meserie datorita unor contracte colective de muncă ce stipulau că sunt avantajaţi copiii angajaţilor (exemplul clasic -Renel). Am găsit anunţul în ziar şi am dat concurs pentru a mă testa dacă sunt capabil să fac şi altceva decât ce am învăţat timp de 5 ani la facultate.

Prin ce greutăţi trece un jurnalist?
Prin şantaje clasice – iţi dau reclamă, scrii de bine. Alte greutăţi ar fi tupeul unora, căţăraţi pe locuri politice, care consideră că dacă sunt primari, prefecţi sau directori trebuie să stai drepţi în faţa lor. Ar mai fi nesimtirea unor patroni care nu îşi plătesc ziariştii şi nu le fac cărţi de muncă, sau chiar ideile potrivit cărora dacă scrii corect de cineva că face ilegalităţi ai ceva cu respectivul. Alte probleme sunt lipsa unei legislaţii care să apere ziaristul de discriminările patronilor şi are să îi oblige pe aceştia să îi plătească pe ziarişti conform calificării. Pentru cei care nu ştiu, statutul ziaristului din 1989 prevedea obligatoriu facultate pentru reprezentanţii mass-media. Din acest punct de vedere avem azi un regres. Oameni cu 12 clase “dau cu pixul” sau cu microfonul, în timp ce aceia care termină ziaristica nu vor să facă ziaristică!

Jurnalistul – cerşetor sau rege? Sincer sau mincinos?
Jurnalistul e rege câtă vreme nu e cerşetor! Adică câtă vreme nu cerşeşte bani pentru proiectele lui, din bani publici sau privaţi sau publicitate! La fel, jurnalistul e sincer câtă vreme nu e mincinos. Consider că poţi rămâne integru, dacă şi vrei asta.

Cea mai mare împlinire pe care aţi simţit-o ca ziarist?
Cea mai mare mulţumire a fost atunci când am aflat că în urma unui apel din ziar şi reportajului de la o televiziune locală s-au strâns câteva milioane bune pentru o mamă cu probleme medicale şi pentru familia ei.

De ce jurnalism şi nu orice altceva?
Încă nu am capital pentru altceva şi, în plus, îmi place ideea de libertate de opinie şi de a lucrea cu oameni.

Ziar, radio sau televiziune?
Mereu presa scrisă. E singura ramură unde nu sunt impuneri legate de subiect sau de întinderea unui material. Mai mult, cuvantul scris rămâne.

Considerati ca presa centrala tine în umbra presa din restul tarii? Cum diferentiati presa din Bucuresti de cea din provincie? Care ar fi diferentele dintre jurnalismul practicat în Bucuresti si cel pe care îl întâlnim în celelalte orase? Ar putea presa centrala sa vietuiasca fara presa din provincie?
Presa centrală are de multe ori aceleaşi subiecte cu cea locală. Problema este că de multe ori unii îi judecă pe cei de la Bucureşti, prin prisma presei centrale, uitând că presa locală le oferă suficiente subiecte la fel de condamnat (Vezi veniturile încasate de un miliard şi peste un miliard ale unor rectori, prefecţi, şefi de regii din provincie ). Diferenţele între presa centrală şi cea locală sunt salarizarea şi beneficiile muncii la trusturi şi nu la diverşi patronaşi. Presa centrală poate trăi fără presa locală şi viceversa. Va fi nevoie mereu de presă de provincie, aşa cum şi de presa centrală, dar internetul, radioul şi televiziunea vor fura din clienţii presei scrise.

Credeţi în criza financiară? Dar în faptul că aceasta afectează presa?
Cred în puterea mass-media de influenţă. Ştim de criză mai mult din presă, aşa că putem avea dubii sau siguranţa că există o criză economică. Dacă există cu adevărat o criză ea va avea consecinţe în presă doar la capitolul bugete de publicitate şi este posibil ca media să şi-o fi făcut cu mâna ei.

Pe ce loc ati clasa Clujul în materie de presa si de calitate a presei?
Faţă de judeţul Mureş, unde presa e cuminte 95%, Clujul pare mai atent văzut de ziariştii săi, care au subiecte mai serioase şi care nu ezită să demaşte găinăriile cu bani publici.

“Presa înseamnă cenzură, violenţă, nervi”

Din aceeaşi categorie:
- “Jurnalismul – fără greutăţi, o banalitate”, interviu cu Cătălin Cocoş

CV-ul lui Iosif Buble (Click pentru mărire)

Imediat după 2000, Iosif Buble a fost analist media şi analist politic la Institutul de Cercetare şi Analiză Regională din Bucureşti. Apoi, pentru o scurtă perioadă a produs emisiunea “România la raport”, la Radio MIX. De patru ani Iosif bate Bucureştiul la picior zilnic pentru a intra în direct la principalele ştiri ale Antenei 1 şi Antena 3. Îi place viaţa de reporter. A intrat în presă din cauza soţiei sale şi a ajuns să iubească televiziunea. Iosif Buble a explicat într-un interviu pentru www.UnCopilutz.wordpress.com despre cum a început să profeseze, despre diferenţa între jurnalismul de Capitală şi cel de provincie şi despre alte câteva lucruri. Astfel, Iosif Buble este jurnalistul care continuă seria interviurilor de grădiniţă.

Reporter de grădiniţă: Ce înseamnă să faci jurnalism?
Iosif Buble: – Să scarmeni în rahat, dar, în acelaşi timp, să observi lucrurile bune pe care în mod obişnuit nimeni nu le-ar valoriza.

Când şi de ce aţi ales asta?
- La mine a fost o întâmplare. M-am căsătorit cu o jurnalistă şi de aici la ce fac acum nu a fost decât un pas. Îmi place să fiu liber şi să fac probleme.

De ce să alegi jurnalism şi nu comerţ, servicii sau orice altceva?
- Bună întrebare. Deocamdată la comerţ nu mă pricep.

Prin ce greutăţi poate trece un ziarist? Ce implică presa?
- Blocaj informaţional, cenzură, autocenzură, suportă violenţa de limbaj dar şi fizică, nervi întinşi la maximum.

Jurnalistul – Cerşetor sau rege?
- Depinde de ce vrea el să fie. În mod normal nu ar trebui să fie nici una şi nici alta.

Jurnalistul – Sincer sau mincinos/fals?
- Răspund doar în dreptul meu – SINCER.

Care a fost cea mai mare mulţumire, împlinire pe care aţi trăit-o sau aţi simtit-o ca jurnalist?
- Multe au fost… Oricum… un jurnalist e mulţumit şi împlinit atunci când vede că munca sa contează. De exemplu atunci când lucrurile se miscă şi se schimbă în bine după un reportaj sau o transmisie.

Ziar, radio sau tv?
- Iubesc televiziunea. Am facut puţin radio, iar presa scrisă o ştiu doar de la soţia mea.

Cum diferenţiaţi presa din Bucureşti de cea din provincie? Pe ce loc aţi clasa Clujul în materie de presă şi de calitate a presei?
- Este foarte clar că presa centrala ţine puţin în umbră presa din restul ţării. Nu aş face neapărat o diferenţiere calitativă, – deşi aceasta există chiar prin simplul fapt că remuneraţiile sunt mult mai mari în Capitală decât în restul ţării pentru aceeaşi muncă, – ci în funcţie de materialul pe care îl foloseste. Una e să discuţi cu un primar şi alta cu un parlamentar sau cu un ministru. Cât despre presa din Cluj, aş putea spune că o clasez pe locul al doilea în ţară.

Credeţi în criza financiară care afectează presa?
- Cred în prostia bancară. Este criză, e clar. Iar aceasta afectează masiv presa. Multe din instituţiile media nu vor supravieţui. În ţară presa va fi în continuare necesară (poate şi mai controlată), iar la Bucureşti vor rămâne doar 2-3 trusturi puternice private, plus cele de stat.

În final, cui aţi vrea să mulţumiţi?
- Politicienilor, pentru că există şi apoi sitemului de vot uninominal care a dat material din belşug presei pentru perioada care urmează.

“Jurnalismul – fără greutăţi, o banalitate!”

CV-ul lui Cătălin Cocoş (Click pentru mărire)

Lucrează de 15 ani în presa scrisă. A trecut prin redacţii regionale, prin diferite departamente, de la “Economie” la “Sport”. A trecut şi prin radio, a scris şi ştiri pentru agenţii. De o jumătate de an, Cătălin Cocoş este redactor la “Adevărul”. Cocoş a fost de acord să vorbească despre presă şi tot ceea ce implică ea, într-un interviu acordat pentru www.UnCopilutz.wordpress.com, fiind jurnalistul care deschide seria interviurilor de grădiniţă.

Reporter de grădiniţă: Ce înseamnă să faci jurnalism?
Cătălin Cocoş: Jurnalismul este o meserie ca oricare alta. O.K., nu chiar ca oricare, dar e tot o meserie. Are marele avantaj de a-ţi putea aduce satisfacţii chiar în ziua următoare. Am ales meseria asta când am decids la ce facultate dau admitere şi ce cale urmez. Mă consider un norocos deoarece şi acum, la 14-15 ani de la acel moment, cred că am făcut cea mai potrivită şi plăcută alegere pentru mine.

Prin ce greutăţi poate trece un ziarist?
- Sunt multe greutăţile prin care trecem dar, dacă nu ar exista greutăţi, meseria asta ar fi una banală. Dacă ar fi să enumăr câteva, iată-le: criză de timp, stres, mulţi nervi, absenţa vieţii peronale (în foarte multe cazuri), viaţă dezorganizată şi, uneori, insatisfacţii.

Jurnalistul – Cerşetor sau rege?
- Om.

Jurnalistul – Sincer sau mincinos/fals?
- Obligatoriu, sincer.

Care a fost cea mai mare mulţumire, împlinire pe care aţi trăit-o sau aţi simtit-o ca jurnalist?
- Cea mai mare satisfaţie profesională am trăit-o când un articol publicat pe prima pagină în “ProSport” a fost preluat de un cotidian sportiv din Turcia.

De ce să alegi jurnalism şi nu comerţ, servicii sau orice altceva?
- Aici fiecare trebuie să aibă motivele sale bine întemeiate şi “sănătoase”.

Ziar, radio sau tv?
- Toate trei sunt frumoase dar cel mai mult am făcut presă scrisă.

Care ar fi diferenţele dintre jurnalismul practicat în Bucuresti şi cel pe care îl întâlnim în celelalte orase? Ar putea presa centrala să vieţuiască fără presa din provincie?

- Fiecare categorie are publicul ei şi îşi are locul bine stabilit în piaţă. Diferenţele se văd în conţinut. Jurnalismul practicat în Bucureşti este mult mai apropiat de profesionsm şi se bucură de resurse materiale mult mai mari decât cel practicat în afara Bucureştiului. Nu ştiu ce este aceea “presă centrală”. Presa din Baia Mare, Suceava sau Braşov este cumva “presă marginală”?

Credeţi în criza financiară care afectează presa?
- Da. Se vede foarte clar în vânzările de publicitate, mult mai mici decât în urmă cu câteva luni, în disponibilizările de ziarişti şi în micşorările de salarii. Criza financiară a venit din alte domenii şi are alte cauze nu faptul că, de multe ori, presa exagerează în prezentarea unor evenimente.

NOU: Interviuri de grădiniţă

www.UnCopilutz.wordpress.com vă prezintă, începând de astăzi, o serie de interviuri care implică persoane din sfera jurnalismului românesc actual. Pentru început am lansat o serie de întrebări mai multor nume cunoscute din presa scrisă şi televiziune. Acestea vor fi publicate zilnic începând de mâine, timp de o săptămână, în secţiunea “Interviuri”. Jurnalişti ca Maria Coman sau Victor Ciutacu au vorbit cu reporterul de grădiniţă despre meseria pe care o fac, despre greutăţile ziariştilor, despre criză şi despre presa centrală şi cea de provincie. Aşadar, urmăriţi în fiecare zi interviurile de grădiniţă.

Cluj Expres, pe ducă?

Aflu de la Denisa că fratele Cluj Expres-ului de la Hunedoara, evident, Hunedoara Expres, se închide peste noapte. Cuvântul liber, fost ziar “al ţăranului hunedorean”, aşa cum cititorii clasează defuncta foaie, a fost cumpărat de Inform Media şi transformat în septembrie 2007 în ziar gratuit iar numele a fost schimbat în Hunedoara Expres. Luată de Inform, gazeta alb-negru, cu texte lungi şi plictisitoare s-a colorat, şi-a tăiat textele şi a scăpat de jurnaliştii-dinozauri care munceau la Cuvântul liber din tinereţe. Aceştia au lăsat loc ziariştilor tineri, care au pus pe picioare Hunedoara Expres.
Astăzi, în jurul orei 12, din senin, aceştia au primit o hârtie conform căreia de la 1 martie ziarul la care lucrează n-o să mai existe. Cei 15 angajaţi au semnat încetarea contractului şi aşteaptă salariul compensatoriu. Decizia firmei cu capital austriac i-a şocat pe angajaţii hunedoreni, care, zilele trecute achiziţionau, pe mii de euro, lucruri pentru redacţia care acum au aflat că se va închide. Lumea spune că nu se ştia nimic, iar zvonurile nu-i implicau nicidecum.
Tot Denisa spune în postul ei, fără s-o-ntreb, că ştie pe surse că nici la Cluj lucrurile n-ar sta mai roz, lucru infirmat de clujeni. “Noi nu avem probleme. Cluj Expres nu se închide. Publicitatea, uită-te în ziar, se vinde. Eu zic că avem chiar mai multă acuma”, a spus pentru UnCopilutz.wordpress.com redactorea-şefă (Pălti, fă-mi statuie) a Cluj Expres, Ionela Luchian. “Chiar nu ştiu. Eu nu am auzit nimic de noi. Şi de-ar urma ceva, am şti”, a declarat unul din reporterii Cluj Expres.
Cu toate acestea, surse din cadrul Inform Media spun că lucrurile nu vor fi grăbite la Cluj, închiderea afacerii urmând să se facă până la sfârşitul anului.
Că nu-i de mirare faptul că angajaţii nu ştiu şi conducerea spune că nu, pentru că nici la Hunedoara nu s-a ştiut nimic. Alt punct comun este data de deschidere a celor două “expres”-uri: Hunedoara Expres – 4 septembrie, Cluj Expres – 22 octombrie. Iar, de-aş crede în tarot, aş crede şi-n asta: Informaţia de Cluj era menită să se lanseze, în octombrie 2007, în aceeaşi zi cu Cluj Expres. Informaţia s-a închis.
N-aş vrea să se întâmple, Doamne fereşte, să mai moară un ziar în Cluj! E, până la urmă, vorba de un ziar, e vorba de nişte jurnalişti, e vorba de nişte prieteni şi de nişte amici.

Viaţa merge invers?

E doisprezece fix. Peste două minute aştepţi să arate ceasul oră rotundă ca să îţi explici de ce se-ntâmplă asta. Dormi doar pe jumătate. Visezi urât, te trezeşti, bei apă, îţi faci drumuri prin casă, cu ochii lipiţi, doar să uiţi de visul care te-a trezit. Te uiţi la pernele altă dată moi şi ştii că n-o să poţi dormi, pentru că te năpădesc gânduri şi amintiri din care multe nu s-au întâmplat. Ajungi acasă din oraş, de la barul unde ai fugit ca să stai între oameni. Acasă n-aveai aer şi-ţi venea să o iei la sănătoasa, să faci ceva să-ţi sară gândul în altă parte. Ei sunt siguri c-ai ceva pe suflet, dar nu insistă. Ei te întreabă ce-i cu tine, tu încerci să-i minţi. Ciocneşti sticle, zâmbeşti la poante la care altă dată ai fi râs cu poftă. Stai în casă o zi întreagă, alergând printre gânduri şi seara închizi, cu grabă, uşa pe dinafară. Refuzi să te mai macine. Fircăleşti cu pixul gândirii peste ce te năpădeşte. Vrei să uiţi, nu vrei să uiţi, nu ştii dar nici confortabil nu te simţi. Te trezeşti după doar o jumătate de oră dormită, spre dimineaţă. E doisprezece fix.

Redactor-şef concediat, la Cluj, pentru o “gherlă”

Săptămâna trecută, cotidianul Prosport de Transilvania se avânta mai departe decât îi era dat să o facă, zic eu, publicând, în locul ştirilor cu fotbalişti, un material despre faptul că premierul Emil Boc şi-a găsit şi numit un secretar personal în cancelaria sa, în persoana lui Pál Péter. Numirea lui Pál Péter a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 20 ianuarie, cu patru zile înaintea articolelor de presă cu privire la acest eveniment.
Doar că, în bucuria sa că a făcut descoperirea secolului, ziaristul care a semnat materialul a încurcat iţele,- lucru omenesc, totuşi, spun eu, deşi cu un telefon se scăpa de căcatul ce l-a croşetat fără voie – punându-l în faţă pe unul din apropiaţii lui Paszkany, care poartă acelaşi nume. Când colo era vorba de un angajat al Primăriei Cluj-Napoca, ce, din coincidenţă, poartă acelaşi nume. Un titlu senzaţional, „CFR la guvernare!”, o comparaţie cu nişte cazuri ce s-au întâmplat la case mai mari şi şi-a dat singur ok-ul ca să-şi bage capodopera în ziar. Pentru că, cel mai grav, jurnalistul care a scris articolul a fost nimeni altul decât redactorul-şef al ediţiei de Transilvania, cu sediul la Cluj-Napoca, Călin Todorescu. Gardianul, cu aceeaşi gândire şi cu aceleaşi două telefoane nedate, a picat în aceeaşi plasă.
A doua zi, o mână de bloggeri, printre care câţiva de care ştiu şi eu (Vasile Racoviţan şi Vasile Măgrădean. Noroc c-au nume de familie diferite, c-altfel îi încurcam), au semnalat greşeala redactorului-şef de la cotidianul Prosport. Guvernul a reacţionat şi el pentru a limpezi situaţia.
Întâmplarea nu a trecut, însă, de şefii Prosport de la Bucureşti, care, au luat, încă din primele momente, o decizie crudă pentru autorul articolului. Potrivit unor surse din capitală, în urma neplăcutei “gherle” pe care a reuşit s-o publice, redactorul-şef clujean şi-a semnat singur înlocuirea. Astfel că, la doar trei zile, în urma unei şedinţe, Todorescu a fost demis * şi, mai mult, concediat. (UPTADE: *retrogradat, care este. Iertări celor care au crezut în mine, dar am omis că de două luni sunt mănăşturean). Conducerea a amintit eroarea pe care acesta a comis-o, dar şi alte mărunţişuri care îi scuturau scaunul de o vreme. Scaun, scuturat şi de colegii de trust, spun aceleaşi surse. Înlocuitorul lui Todorescu este Cristian Cucolaş, fost redactor la Prosport, înainte de a lucra pentru postul de televiziune Sport.ro. Conducerea din capitală l-a ales pe tânărul Cucolaş pentru a-l pune la cârma Prosport Transilvania, fiind cea mai bună variantă, având în vedere faptul că el a mai lucrat în radacţia din Cluj, însă în discuţii au fost incluşi şi jurnalişti din Bucureşti.
Păţania de la Cluj a venit imediat după ce ediţia de Moldova a rămas fără sediu şi fără trei oameni, dar despre asta vă povesteam cu un post înainte.

Echipa Prosport Moldova lucrează din sufragerie

După ce în urmă cu puţină vreme s-a renunţat la doi din cei cinci oameni, angajaţi ai Publimedia, echipa Prosport Moldova a rămas acum fără redacţie. În urma concedierii unui redactor şi a unui tehnoredactor, subredacţia de la Bacău include acum doar trei angajaţi (doi redactori şi un fotoreporter), care în momentul de faţă lucrează de acasă şi-şi trimit textele pentru ziar din sufragerie, sediul din Bacău al cotidianului sportiv fiind închis joi, 22 ianuarie. Cei trei vor fi coordonaţi de acum de la Iaşi, unde Prosport iese din tipografie. Despre asta a scris Gusti Roman, reprezentant al concurenţei, pe blogul său personal, citând Băcăuan.ro.
În acest an, cotidianul Prosport a renunţat la 16 angajaţi din toată ţara. La Cluj a fost concediat unul din colegii şi prietenii mei, Cristian Jacodi. Spre deosebire de cazul altui coleg şi prieten, Vlad Măcicăşan, căruia i s-a redus salariul şi “i-a fost ars” contractul de muncă, fiind înlocuit de un contract de colaborare, Cristi s-a văzut cu două salarii compensatorii în buzunar şi lăsat în afara redacţiei. Sursele www.uncopilutz.wordpress.com vorbesc despre faptul că problemele băneşti de la Prosport Transilvania nu au dispărut, iar angajaţii de la Cluj au încă de suferit. Voi reveni cu detalii atunci când voi considera că este cazul.
Citat de Standard.ro, redactorul-şef al Prosport neagă zvonurile care vorbesc despre noi concedieri, dar, în acelaşi timp, el afirmă că situaţia este nesigură. “ În acest an nu poţi şti ce va urma. Este neplăcut şi sper să nu mai existe asemenea situaţii. Pot spune că, pe termen scurt, nu vom mai renunţa la oameni.”, spune Filoti.

Un mobil pentru UnCopilutz

* Inspirat de Darius Groza

Nu obişnuiesc să schimb des telefoanele. Sunt omul care renunţă la telefonul lui atunci când telefonul lui renunţă la el. Aşa că, mi-s pline sertarele de mobile pe care şi-au făcut păienjenii pânză. Atunci când crapă de tot, schimb mobilul. Dacă în clasa a şasea timpul mă găsea cu un Ericsson GA 628 în care aveam o cartelă cu acelaşi număr ca şi cel pe care-l am acum, de când am terminat liceul, în buzunar îmi sună acelaşi Sony-Ericsson K700I (foto).

Că i-am schimbat o dată un buton de pe tastatură n-a fost mare bai. Dar, azi, când tasta 0 nu mai funcţionează, punând la socoteală faptul că toate numerele de telefon încep cu 0 şi conţin, deseori, cel puţin încă un 0, e de-a dreptul chinuitor să îl mai folosesc. Pe lângă asta, butonaşul care ar trebui să mişte cursorul în cele patru puncte cardinale, mai merge doar în partea dreaptă şi, rar, în jos. A scrie un SMS, devine, de asemenea un chin. Pe lângă asta, am fost nevoit să fac rost de 3 încărcătoare, pe care să le pun în cele două locuri în care îmi petreceam ziua. Aveam un încărcător acasă, unul la redacţie şi unul în geantă. Toate astea din cauză că la câteva ore, acumulatorul este descărcat complet.

Aşadar, anunţ în gura mare faptul că cei care vor să mă mai audă vreodată la telefon, cei care vor să mai vadă vreun mesaj scris de la mine pot alege să doneze sume de bani cuprinse între 20 de lei şi infinit, pentru a-mi achiziţiona un telefon mobil nou. Campania “Un mobil pentru UnCopilutz” începe azi şi se încheie la sfârşitul lunii februarie, urmând ca începutul lui martie să mă găsească cu telefon nou sau fără nici un telefon. Modelul telefonului îl voi comunica imediat ce îmi voi alege unul iar preţul acestuia îl estimez undeva la 500 de lei. În cazul în care nu voi reuşi să adun cei aproximativ 500 de lei, voi renunţa, de la 1 martie, la a utiliza vreun telefon mobil.

Donatorii se pot înscrie prin comentarii la acest post, prin apeluri telefonice, mesaje scrise sau e-mail, până în 28 februarie 2009. Donaţiile se fac cât se poate de transparent, eu urmând să vă anunţ de fiecare dată când acestea vor atinge pragul de 100 de lei, iar la final, voi face publică şi lista cu binevoitori. Aşadar, când veţi fi anunţaţi de cinci ori, veţi ştii că “Un mobil pentru UnCopilutz” a dat roade. Vă mulţumesc anticipat.

Secta murdară a gazetarilor

Ies din şcoală, dar continuă să se întâlnească cu profesorii lor, care, în afara facultăţii sunt muncitori în fabrici gazetăreşti. Se văd în baruri, la chefuri sau la ei acasă. Le sorb vorbele la cursuri. Profesorii, gazetari rataţi sau iubitori de pedagogie – vorbesc vrute şi nevrute. Le împuie copiiilor capul cu poveşti de pe vremea când făceau teren, ştiind că dintr-o grupă de 30 se vor alege cu cel puţin o majoră proaspătă ce le va alunga amintirile trase după ei de-a lungul vieţii.

Aleşii, cei care au reuşit să pară mari şi să bea acelaşi număr de beri ca un om mare, sunt invitaţi în redacţii, cu promisiuni de angajare. Lucrează gratuit o vreme, apoi iau salarii de rahat. Încep să iubească munca pe care o fac şi uită de salariile mizere. Trec săptămâni, se împrietenesc cu colegii de breaslă, care, la început îşi bat joc de ei, de parcă soarta n-ar fi fost suficientă pentru asta. Dacă sunt fete, riscă să îşi sfârşească nopţile în paturi de gazetari-peşti. A doua zi, la cafea, gazetarii-peşti le laudă. Le laudă că nu i-au lăsat să doarmă noaptea şi se laudă pe ei că n-au plătit. Flăcăii nou-intraţi în branşă au şi ei norocul lor. Veşnicele domnişoare gazetare au grijă de asta.

Copiii continuă munca. Îşi găsesc tot mai mulţi prieteni, printre colegi. Prieteni pe care ajung să îi bârfească la mesele adunate în colţuri de baruri, în şoaptă la conferinţe sau la telefon. Încep să înveţe să mănânce şi ei ei ce toţi mănâncă şi-l împart zilic. Se murdăresc, dar începe să le placă. Le ascund colegilor lucruri, îi mint şi îi iau la mişto. Îi înţeapă în spate de câte ori au ocazia, le fură femeile, sunt furaţi de femeile lor. Dar prietenia de presă nu se sfârşeşte cu una-cu două. Ajung să schimbe redacţia, să fie colegi cu colegii colegilor cu care au fost colegi prima dată, uită de profesorii care i-au introdus în sectă, vorbesc despre ei ca de nişte vietăţi minuscule, se cred mai breji ca toţi din sectă. Încearcă să ajungă în vârf, preluând un gând care zace în capul tuturor, în parte, încă de la primul material publicat, prima ştire introdusă pe radio, primul cadru filmat sau prima fotografie apărută în ziar. Îşi fac viaţa o ciorbă, îşi alungă prietenii vechi ori de câte ori îi întâlnesc. Împart cartiere, clădiri, apartamente, case, redacţii, birouri cu cei între care se învârt de când se trezesc şi până se trezesc. Îi urăsc, îi iubesc, îşi varsă greaţa pe ei, îi ling apoi, îi ignoră şi nu pot să îi uite.

Folosesc, între ei, aceleaşi tertipuri şi acelaşi stil pe care îl folosesc la telefon atunci când vor să afle mai mult decât ceilalţi. Mint. Se ceartă, se-njură, se iau la bătaie. Mint. Îşi mint vecinii, îşi mint mamele. Încep să creadă că au dreptate. Trăiesc să mintă. Ajung să schimbe redacţia, să fie colegi cu colegii colegilor cu care au fost colegi ultima dată. Încep să îi iubească, să îi urască, să îi mintă. Primesc, în schimb, de la măşti asemănătoare, minciuni, ură sau aprecieri. Uneori, se plâng c-au ales să facă asta şi promit că vor renunţa. Vorbe-n vânt.

Copiii murdăriţi devin bătrâni. Îşi termină munca murdară, li se termină viaţa. Poveştile, ura, dragostea, minciunile, aprecierile, greaţa, toate se sfârşesc. Începe chinul. Prietenii vechi pe care i-au alungat au dispărut, iar prieteniile murdare de presă s-au sfârşit o dată cu munca lor murdară. Secta murdară a gazetarilor taie încă unul de pe listă. Fix-pix. De pe băncile facultăţii ies alţi 600 de absolvenţi. Prospături, gata de murdărit.

* Din aceeaşi categorie: Să devii jurnalistă

EXCLUSIV: Monitorul de Cluj concediază 3 jurnalişti

În 9 ianuarie 2006, European Media Invest (EMI) Deutschland GmbH, companie afiliată ARBOmedia AG (Germania), a preluat partea majoritară, şi anume 51%, a companiei care edita Monitorul de Cluj şi Monitorul de Sibiu. În ceea ce priveşte acţionariatul cotidianului clujean, cealaltă parte este împărţită între Sorin Stanislav, 24,5% şi Radu Micu, ce are aceeaşi parte, de 24,5% din ziar.

Angajaţii Monitorul de Cluj au semnat contracte cu toţi acţionarii, random, şi-au luat salariile în zile diferite, iar acum trei dintre ei vor fi concediaţi, începând de luna viitoare. EMI e pus pe economii, strângând punga tot mai tare. Reporterul sportiv Turós-Jakab László, fotoreporterul Iulian Dumitru şi subsemnatul au fost anunţaţi în 12 ianuarie că vor lucra la Monitorul de Cluj până în ultima zi a lunii. Anunţul a venit într-o perioadă în care angajaţii Monitorului aşteptau majorări salariale, promise din vară, iar ultimilor veniţi, încă de la angajare. Cu trei oameni în minus, angajaţii ziarului şi reprezentanţii conducerii scot din discuţie majorările promise şi n-aş băga mână în foc să fie vorba chiar de nişte milioane în minus pe fluturaşii de salariu ai celorlalţi.

Eu, unul, refuz să lucrez încă o jumătate de lună în condiţiile în care o redacţie atât de liberă şi de bine închegată a devenit cel mai rece colectiv din presa clujeană şi chiar sunt deschis să donez banii pe cele 13 zile ale lunii ianuarie, în care am fost la serviciu, companiei European Media Invest (EMI). Că îi va folosi pentru a cumpăra hârtii de xerox, pixuri, un reportofon, un monitor second sau chiar un sicriu drăguţ, nu mai ţine de mine. E alegerea lor.

De menţionat că reprezentanţii EMI Deutschland România nu au putut fi contactaţi la orele incluse într-un program normal de muncă la birou.

“Acest pas reprezintă în fapt lărgirea paletei de publicaţii în care EMI Deutschland deţine participaţii către zona Transilvaniei, o zonă cu oameni care vor informaţie de calitate şi totodată o zonă cu un mare potenţial economic. Proiectul nostru capătă conturul pe care l-am prefigurat şi iata că, după 9 luni de la lansare, am devenit unul din principalii actori din mass-media locală”.

Silviu Ispas, reprezentantul EMI Deutschland în Romania, 9 ianuarie 2006

UPDATE: Salariile de pe luna decembrie ale angajaţilor Monitorul de Cluj, care au semnat cu EMI Deutschland contracte de drepturi de autor întârzie de 3 zile. Ele trebuiau să fie virate în data de 13, respectiv 28 ale lunii. E 15 ianuarie iar băncile sunt închise.

UPDATE la UPDATE: În 16 ianuarie, seara, banii erau viraţi. Plecăciuni, EMI, nu m-aşteptam ca într-o perioadă de criză să merit să îmi primesc banii munciţi de mine.